Sari la conținut

Schimb de infractori în UE: Germania a trimis trei în România și a luat înapoi șapte

17/09/2019 11:21 - ACTUALIZAT 04/12/2024 16:06

Poliţiştii români au desfăşurat, în ultima săptămână, misiuni, în state membre ale Uniunii Europene, pentru aducerea în ţară a 17 persoane urmărite internaţional şi au predat 16 urmăriţi către statele ce aveau emise mandate europene de arestare pe numele acestora.

În perioada 7 – 13 septembrie 2019, poliţiştii români au desfăşurat activităţi specifice procedurilor de extrădare şi predare în baza unui mandat european de arestare, îndeplinind misiuni de aducere în România a persoanelor urmărite, din ţări precum Marea Britanie (6 persoane), Germania (3), Austria (2), Italia (4), Belgia (1) şi Franţa (1).

De asemenea, au fost predaţi, către partenerii străini, 16 urmăriţi internaţional de către Germania (7), Franţa (2), Italia (2), Olanda (1), Spania (2) şi Austria (2).

Tot în aceeaşi perioadă, au fost aduse în ţară 19 persoane, condamnate de către instanţele de judecată din străinătate, pentru continuarea executării pedepsei în sistemul penitenciar din România: 16 din Italia, două din Spania şi una din Portugalia.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc