Sari la conținut

Masca de protecție FFP2, OBLIGATORIE în Bavaria. De unde se poate cumpăra, cât de bine protejează, cât costă

18/01/2021 13:27 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:48

Începând de luni, 18 ianuarie, masca de protecție FFP2 trebuie purtată în landul Bavaria în toate mijloacele de transport în comun și la cumpărături. Noua regulă nu se aplică personalului din magazine, ci doar clienților.

De la această nouă regulă sunt excluși copiii cu vârsta de până la 14 ani inclusiv, însă aceștia trebuie în continuare să-și acopere gura și nasul cu masca simplă.

Premierul Bavariei, Markus Söder, a anunțat noua regulă după o reuniune a cabinetului de la München de marți, 12 ianuarie. El a spus că „măștile obișnuite” sunt pentru protecția altora în timpul pandemiei, iar măștile FFP2 protejează purtătorul. Scopul, a spus el, este îmbunătățirea siguranței în transportul public și în comerțul cu amănuntul.

De unde puteți cumpăra măști FFP2?

Măștile sunt vândute în drogherii, farmacii și online. Potrivit Asociației Comerciale Bavareze, prețurile ar trebui să fie cuprinse între 1 și 5 euro/masca FFP2, dar unele magazine ar putea practica prețuri mai mari.

Cât de bine protejează masca?

În timp ce măștile obișnuite (adică cele fabricate din țesătură) îi protejează pe ceilalți, măștile FFP2 protejează și purtătorul – dar nu 100%, astfel încât purtătorii trebuie să respecte în continuare regulile de distanțare și igienă.

O nouă variantă a virusului corona a fost descoperită în Bavaria. De astăzi, obligatorie masca FPP la cumpărături și în mijloacele de transport publice

Aceste măști cu factor de protecție înalt filtrează 94% din particulele din aer. Măștile FFP2 nu trebuie schimbate zilnic, ci pot fi folosite de mai multe ori. Nu trebuie spălate pentru a nu se distruge funcția de filtrare.

Trebuie purtate măștile FFP2 în trenurile regionale și pe distanțe lungi?

Nu. Măștile FFP2 trebuie purtate în trenurile locale. Această obligație nu se aplică trenurilor pe distanțe lungi operate de Deutsche Bahn. Cu toate acestea, este încă necesară protecția gurii și a nasului cu masca obișnuită.

Ce se întâmplă dacă sunt prins purtând o „mască obișnuită” în loc de o mască FFP2?

În aplicarea și evaluarea unei posibile amenzi, se poate lua în considerare dacă nu a fost purtată nicio mască sau pur și simplu nu masca special indicată. Aceasta înseamnă că amenzile pot varia de la caz la caz. Cu toate acestea, în prima fază va exista o „săptămână a bunăvoinței” în timpul căreia nu se vor aplica sancțiuni.

Cine primește măști FFP2 gratuite?

În urma criticilor din partea organizațiilor sociale și a politicienilor din opoziție, guvernul bavarez a anunțat că va furniza gratuit 2,5 milioane de măști FFP2 pentru persoanele nevoiașe. Distribuția urmează să fie organizată în orașe și districte, dacă este posibil până la sfârșitul săptămânii viitoare. Măștile vor fi trimise prin poștă sau distribuite în alte moduri, a declarat ministrul bavarez al Sănătății, Klaus Holetschek (CSU). Municipalitățile au date despre persoanele cu venituri reduse, adică care sunt dependente de venitul de bază, acestea urmând să primească inițial cinci măști gratuite.

De asemenea, la nivel național, guvernul german a majorat luni la 34,1 milioane numărul persoanelor aflate în categoria cu risc înalt în faţa contaminării cu noul tip de coronavirus şi care să poată primi vouchere pentru achiziţia de măşti cu grad ridicat de protecţie, informează dpa.

Restricțiile ar trebui reduse pentru persoanele vaccinate. Opinie a ministrului german de Externe

Astfel, guvernul german a majorat oferta de la cei 27 de milioane de beneficiari prevăzuţi iniţial, în urma unei evaluări a datelor de la companiile de asigurări, a anunţat luni ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn.

Persoanele identificate drept vulnerabile – cele de peste 60 de ani şi cu anumite boli cronice – vor putea să achiziţioneze câte 12 măşti FFP2 din farmacii, cu vouchere pe care le vor primi în următoarele zile.

Pentru fiecare mască vor fi bugetaţi câte 2 euro. Pentru cele 27 de milioane de persoane stabilite anterior, guvernul a alocat în jur de 2,5 miliarde de euro.