Realizarea de teste într-o fază timpurie a epidemiei şi media scăzută de vârstă a pacienţilor contagiaţi sunt doi posibili factori ai ratei scăzute de mortalitate în Germania ca urmare a COVID-19, relatează EFE miercuri.
„Sunt întrebat frecvent despre motivele ratei scăzute de mortalitate în Germania comparativ cu alte ţări. Adevărul este că nu ştim clar de ce, dar există factori care pot explica acest lucru”, a declarat preşedintele Institutului Robert Koch (RKI), Lothar Wieler.
În primul rând, potrivit lui Wieler, în Germania au început să se efectueze teste în faza timpurie a epidemiei, ceea ce a permis identificarea multor cazuri uşoare.
În al doilea rând, în opinia sa, mulţi dintre cei infectaţi au fost oameni tineri, în rândul cărora indicele de mortalitate este mai mic.
Media de vârstă a persoanelor contagiate în Germania este de 54 de ani, în timp ce media de vârstă a persoanelor decedate este în general de 81 de ani.
În orice caz, a asigurat că Wieler, numărul relativ scăzut al deceselor provocate de noul coronavirus nu înseamnă că nu au fost contabilizate toate cazurile identificate.
Totuşi, virusologul a avertizat că Germania se află încă în fază timpurie a epidemiei, iar numărul deceselor ar putea creşte în următoarea perioadă.