Sari la conținut

Rușinos: Cu salariul mediu, un german poate cumpăra cu aproape 200 de kilograme de carne mai mult decât un român

30/11/2016 10:36

România are unul dintre cele mai scăzute niveluri de trai din Uniunea Europeană. Cea mai bună dovadă – raportul între salarii şi preţuri. Angajaţii de la noi câştigă doar o cincime din salariul mediu din UE, în condiţiile în care preţurile şi tarifele reprezintă jumătate din media europeană.

În România, salariul mediu net a fost, anul trecut, de 418 euro pe lună. Unul dintre cele mai mici din Uniunea Europeană – reprezintă doar 20,5 procente din media europeană, de peste 2.000 de euro pe lună, anunță Digi24.

carne-465x215

 Angajaţii din Ungaria câştigă, în medie, peste 600 de euro pe lună şi aproape de două ori mai mult decât la noi, în Polonia şi Cehia. Pe măsură ce mergem spre vestul continentului observăm că lefurile sar de 2.000 de euro şi ajung la aproape 2.700 de euro, în Germania.

Prețurile la alimente în Germania, MAI MICI ca în România!

E drept însă, preţurile de la noi sunt mai mici decât statele cu salarii mari. Iar pentru a putea face o comparaţie, între preţurile medii din diferite ţări, luăm ca exemplu practic – kilogramul de carne, care presupunem că, în România, costă 5 euro. Având în vedere că, la noi, preţurile reprezintă aproape 52 la sută din media europeană, înseamnă că în Uniunea Europeană, un kilogram de carne e, în medie, 9 euro şi 63 de cenţi.

În ţările din jur, preţurile sunt apropiate de cele din România, însă sunt mai mari, în statele vestice – un kilogram de carne ar ajunge să coste, peste 10 euro în Franţa.

Acum să vedem însă, câtă carne putem cumpăra, cu salariul mediu din fiecare ţară. Un român poate lua 83 de kilograme de carne, dintr-un salariu mediu, cu aproape 30 de kilograme mai puţin decât un ungur şi cu 60 de kilograme mai puţin, decât un polonez.

Un angajat din Franţa va putea cumpăra însă, de trei ori mai multă carne decât un român, în vreme ce unui german, salariul mediu îi va ajunge pentru aproape 200 de kilograme de carne, în plus.

Românii vor avea salarii ca-n Germania… peste 20 de ani

Germania o duce bine: Impozitele pe salariile mici și medii ar putea să scadă

Continuați să citiți în Ziarul Românesc