Sari la conținut

Șofer român, prins cu zece vietnamezi ascunși în TIR. Riscă până la ȘAPTE ani de închisoare – VIDEO

07/09/2020 13:12 - ACTUALIZAT 07/09/2020 16:30

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au descoperit, ascunși în interiorul unui automarfar condus de un cetăţean român, zece cetăţeni din Vietnam care încercau să iasă ilegal din țară.

Luni, 7 septembrie, în jurul orei 03.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II-Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, în vârstă 41 ani, conducând ansamblul rutier format din cap tractor  cu semiremorca înmatriculat în România.

Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferul transporta polistiren, având ca destinație Germania.

În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în compartimentul marfă au fost descoperite ascunse zece persoane, dintre care șapte adulți și trei minori.

Cei zece cetățeni străini au fost preluați și transportați la sediul Sectorului P.F. Nădlac, pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele sunt cetăţeni din Vietnam, de sex masculin, cu vârste cuprinse între 16 şi 37 ani.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru şoferul ansamblului rutier şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii străini ascunși, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Conform Codului Penal din România, „fapta persoanei care racolează, îndrumă, călăuzeşte, transportă sau adăposteşte o persoană, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României constituie trafic de migranţi şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Când fapta a fost săvârşită în scopul de a obţine, direct sau indirect, un folos patrimonial pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi art. 263 Cod penal”.