Sari la conținut

România, „tigrul Europei” la creştere economică. În portofele, urlă sărăcia

14/10/2016 09:59

Oficial, ne merge bine. România va avea o creştere economică în 2016 de 5%, cea mai puternică din Europa, arată prognoza de toamnă a Fondului Monetar Internaţional. România va fi în fruntea clasamentului european al creşterii economice şi în 2017, când avansul PIB va fi de 3,8% (la fel ca al Islandei), arată ultimul raport „World Economic Outlook“.

Creşterea economică a României în 2016 este peste cea a Irlandei, care, anul trecut, a avut un avans record de 26,3%, faţă de o creştere de 3,8% înregistrată de România. Tot pentru 2016 prognoza FMI preconizează o inflaţie negativă de minus 1,5%, un deficit de cont curent de 2% din PIB şi o rată a şomajului de 6,4%, în scădere cu 0,4 puncte faţă de 2015, scrie Ziarul Financiar.

Pentru anul viitor, creşterea se va tempera la 3,8%. În prognoza din aprilie previziunea de creştere a FMI era pentru România de 4,2%. Potrivit raportului „World Economic Outlook”, România va înregistra o creştere economică de 5%, în vreme ce media în Europa va fi de 2%. Europa emergentă, zonă din care face parte şi România, va înregistra un avans al PIB de 3,3%. În clasamentul creşterii economice de pe continent în urma României se află Irlanda, cu o creştere economică de 4,9% în 2016 (plus 26,3% în 2015). Şomajul ar urma să fie de 6,2% în 2017.

Creştere, dar să o simţim şi noi

Neoficial, nu ne mai merge chiar atât de bine. Deşi de ceva vreme tot suntem „tigrii Europei” în materie de creştere economică, aceasta nu se simte încă la nivelul populaţiei, iar acest fapt este vizibil în procentul celor care trăiesc în sărăcie sau la limita subzistenţei.

Rata sărăciei tinde să atingă un record al ultimilor ani, după ce, în 2015, s-a ridicat peste nivelul de 25% (25,4%), depăşind precedentul record, de 24,8%, consemnat în 2007.

Sunt regiuni în România, precum cea de Nord-Est, acolo unde rata sărăciei a atins nivelul de 35,6%. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în România sunt 8,5 milioane persoane în risc de sărăcie sau excluziune socială, cifră care situează ţara noastră pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata sărăciei relative.

Potrivit datelor Eurostat, aproximativ 40,2% din populația României era expusă în 2014 riscului de sărăcie și excludere socială, situație care a plasat-o pe primul loc în Uniunea Europeană, în condițiile în care, la nivelul UE, 122 de milioane de persoane, sau 24,4% din populație, se aflau în această situație.

Statisticile World Vision arătau, recent, că aproape o treime dintre familiile copiilor din mediul rural nu au venituri suficiente pentru traiul de zi cu zi. Procentul celor care se duc întotdeauna la culcare flămânzi s-a dublat la 4% față de 2013.

Reversul medaliei: Economie puternică, familii sărace. Câți copii trăiesc în Germania sub pragul sărăciei

Unul din cinci copii născuți în Germania are mamă străină. Numărul celor românce a crescut cu aproape 50% față de anul anterior

Salariu mediu net de 5 ori mai mic decât în Germania: Câți bani scot din buzunar românii pentru cumpărături

 

Continuați să citiți în Ziarul Românesc