Sari la conținut

Ministrul Sănătăţii din România, despre ridicarea restricțiilor: ”Ne pregătim categoric”

14/02/2022 14:39 - ACTUALIZAT 14/02/2022 14:47
România ridicarea restricțiilor

Ministrul Sănătății spune că şi România se pregătește pentru ridicarea restricțiilor Covid-19. Alexandru Rafila a subliniat însă că acest lucru se va întâmpla doar în anumite condiții.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit, luni, despre evoluția valului 5 de COVID în România. Potrivit ministrului Sănătății, în acest moment ”cifrele arată că ne aflăm pe un trend descendent”. Însă situația din spitale rămâne îngrijorătoare, motiv pentru care autoritățile nu iau în calcul, deocamdată, ridicarea restricțiilor impuse în pandemie.

”Cifrele ne arată că am intrat pe un trend descendent. Acest trend trebuie să se cupleze cu alți doi indicatori ca să putem vorbi de o ridicare a restricțiilor. În primul rând scăderea numărului de persoane internate, dar mai ales scăderea numărului de pacienți internați pe secțiile de terapie intensivă.

În țările europene, în care s-a decis renunțarea la cea mai mare parte dintre restricții, sunt puține persoane internate în ATI. Sunt țări care au un grad mare de acoperire vaccinală dar, lucrul care este important este legat de capacitatea sistemului de sănătate de a prelua pacienții. Cu cât gradul de vaccinare a fost mai mare, manifestările au fost mai reduse”, a spus Alexandru Rafila.

Citiţi şi: România ar fi atins IMUNITATEA de turmă. Ce urmează?

Rafila: Vorbim de relaxarea restricţiilor în România după ce numărul pacienților la ATI scade constant

Întrebat dacă există un plan al relaxărilor care urmează, Alexandru Rafila a răspuns că nu există un calendar, pentru că acum nu sunt motive să existe, în condițiile în care situația în spitale este „serioasă” în continuare.

”Ne pregătim și noi pentru așa ceva, dar cu precauție încât să nu producem un număr mai mare de decese sau să supraaglomerăm spitalele din România”, a mai spus Alexandru Rafila.

„Totuși, uitându-ne la modul în care numărul de cazuri scade, sigur că o să ne punem această problemă a ridicării stării de alertă în perioada următoare. Dar până se ridică starea de alertă sigur că s-ar putea renunța la anumite restricții – cum ar fi de exemplu utilizarea măștii în aer liber sau creșterea gradului de ocupare a unor instituții care organizează evenimente – dar numai în corelație cu evoluția reală”, a declarat Rafila.

Citiţi şi: Restricţii relaxate în România, carantină SCURTATĂ: „Fiecare va fi răspunzător pentru viaţa lui”

Renunțarea la mască în aer liber, printre primele măsuri de relaxare în România

Întrebat, mai departe, dacă ne așteptăm ca primele măsuri să fie legate de scoaterea măștii în spațiile deschise, Rafila a răspuns: „Eu cred că asta ar fi prima măsură, dar nu în spațiile închise, pentru că vine primăvara, lumea iese din case.

Nu vreau să mă hazardez, să fac pronosticuri, dar cred că aceasta ar putea să fie o măsură luată după ce vedem că lucrurile reintră în normal în ceea ce privește îmbolnăvirile și scăderea este consistentă”.

Alexandru Rafila a mai declarat că decesele au un trend descendent, după ce zilele trecute au fost peste 100 de decese pe zi sau chiar aproape 200, luni sunt 64.