Sari la conținut

România îmbătrâneşte, pensii cine ne mai plăteşte? Un salariat va ajunge, în 2030, să „ducă în spate” 2,5 pensionari

19/10/2016 10:42

Perspectiva demografică a României este proastă, fiind agravată şi de pierderea masivă a populaţiei active prin migraţie, astfel încât sistemul de pensii de stat se îndreaptă sigur către faliment. Un salariat va susţine 2,5 pensionari în 2030, astfel că este nevoie de alte sisteme de pensii suplimentare pentru ca pensionarii să-şi asigure bătrâneţi liniştite, nu îndestulătoare, a declarat vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Ion Giurescu.

În România există în prezent trei sisteme de pensii: Pilonul I, bugetul pensiilor publice, Pilonul II, al pensiilor private cu contribuţie obligatorie (de 5,1% din venit în prezent) şi Pilonul III, al pensiilor private facultative, pentru care există stimulente fiscale până în limita unui plafon.

„Românii nici nu au salarii care să le permită ca în alte ţării să-şi asigure venituri suplimentare. Trebuie să se vină şi cu alte idei. Conform prognozei Eurostat, populaţia de 65 de ani va avea o pondere de 65% în anul 2060 în România, iar în 2030 un salariat va susţine 2,5 pensionari. Deci clar că pe lângă sistemul de pensii trebuie să vină în completare cu alte sisteme”, a spus Giurescu.

Raluca Ţintoiu, director general al NN Pensii şi preşedinte al Asociaţiei Pensiilor Administrate Privat din România (APAPR), spune că pensionarii sunt din ce în ce mai dependenţi de salariaţi, iar populaţia are o tendinţă accentuate de îmbătrânire. Director general al NN Pensii a făcut referire la un studiu privind responsabilii pentru asigurarea pensiilor, din care rezultă că 37% consideră că statul trebuie să le asigure veniturile după pensionare.

România se află pe locul al treilea între statele membre UE în care populaţia vârstnică, de 80 de ani sau mai mult, este în continuă creştere, înregistrând o creştere de 2% doar în ultimul deceniu.

Specialiştii avertizează că populaţia României, la nivel general, va continua să scadă, astfel că se aşteaptă ca până în 2060 numărul de locuitori din ţara noastră să ajungă la 14,3 milioane, cu 5,6 milioane locuitori mai puţin faţă de anul 2015.

 Cât trăim, muncim: Românii care mai ajung la vârsta de pensionare muncesc cel mai mult din UE

Germania stimulează vârstnicii să muncească mai mult timp. Pot câștiga „combinat” până la adânci bătrâneți

România rămâne fără cetățeni – Populația scade cu aproape 250 de persoane pe zi