in

România a declarat stare de urgență. Iohannis: „Aceasta este singura cale prin care salvăm vieţile celor dragi nouă”

Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, România a decretat luni, 16 martie, stare de urgenţă, din cauza pandemiei de coronavirus.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că începând de luni se instituie  starea de urgenţă pe teritoriul României pentru 30 de zile.

“Începând de azi se instituie starea de urgenţă pe întreg teritoriul României pe o perioadă de 30 de zile. Pandemia nu poate fi stopată decât prin măsuri excepţionale. Aceste măsuri vizează sănătatea publică, dar şi îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale. Aceasta este singura cale prin care salvăm vieţile celor dragi nouă.

1. Şcolile vor fi închise pentru protejarea copiilor. Activitatea din învăţământul preuniveristar şi universitar se suspendă.

2. E important să limităm povara financiară asupra cetăţenilor. Dacă va fi nevoie, se pot plafona preţurile la alimente, dar şi la gaze, salubritate, carburanţi, în limita preţului mediu din ultimele trei luni. Serviciile medicale pentru coronavirus se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României şi se suportă de la buget. Pentru persoanale izolate la domicilu se vor stabili măsuri de sprijin.

3.Angajatorii vor fi sprijiniţi. Angajaţii vor beneficia de protecţie socială.

4. Legea privind acordarea zilelor libere pentru părinţi nu se aplică pentru personalul din armată, din penitenciar. Aceste categorii au dreptul la o majorare de salariu.

5. Se introduce posibilitatea să se lucreze la domiciul sau în regim de telemuncă.

6. Măsurile în domeniul sanitar: în unităţile sanitare să se poată angaja fără concurs personalul necesar medical. Se vor putea achiţiona medicamente prin achiziţie directă. Am decis suspendarea controlului la angajatori.

Activitatea instanţelor judecătoreşti va continua doar în caz de urgenţă deosebită.

Vreau să transmit un mesaj special medicilor şi personalul medical, care au demonstrat profesionlism şi o extrordinară dedicare: Vă mulţumesc tuturor pentru eforturile făcute şi vă asigur că am luate toate măsurile astfel încât sănătatea dumneavoastră să nu fie pusă în pericol. Oricâte măsuri ar lua autorităţile, ele pierd enorm din eficienţă dacă nu sunt urmate întrutotul de oameni.

Păstraţi igiena mâinilor, evitaţi aglomerările, limitaţi orice deplasare. Aveţi grijă de cei apropiaţi şi de cei vulnerabili. Păstraţi distanţa socială. Măsurile pot duce la închiderea graduală a frontierelor de stat, a unor restaurante sau a circulaţiei rutiere.

De asemnea, este posibilă rechiziţionarea de stocuri. Măsurile vor avea caracter temporar, însă sunt necesare pentru a preveni un rău mult mai mare în viitor. Protejăm viaţa oamenilor cât se poate de mult prin împiedicarea răspândirii infecţiei. Voi verifica personal cum se aplică aceste măsuri.

Naţiunea noastră trece prin momente dificile, dar suntem români, un popor pe care istoria l-a supus unor cumplite încercări, iar împreună le-am depăşit pe toate cu bine. Azi nu suntem singuri. Eforul internaţional e unul uriaş”, a declarat şeful statului.

Procedura stabilește că decretul trebuie aprobat de Parlament în termen de 5 zile de la emitere. Deși, din punct de vedere politic, senatorii și deputații nu se opun măsurii, momentan au o problemă tehnică.

Regulamentul parlamentarilor a fost modificat astfel încât să poată vota de acasă, de pe tablete, dar sistemul nu este încă funcțional. Așadar, STS ar trebui să rezolve această problemă tehnică până vineri, astfel încât Parlamentul să se poată încadra în calendar și să adopte decretul.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC GERMANIA

Un medic acuză: «De ce are România noi puţine cazuri de coronavirus? Deoarece oamenii NU sunt testaţi!»

Nu mai vin sezonierii români în Germania la cules recolta, nemții vor să trimită chelnerii la câmp: „Restaurantele au puțin de muncă, din cauza coronavirusului”