Sari la conținut

Român cercetat pentru furt în Germania, reținut la intrarea în țară

10/07/2020 15:28 - ACTUALIZAT 10/07/2020 15:28

Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Siret au identificat și predat autorităților competente un tânăr cu dublă cetăţenie, româno-ucraineană, căutat de autoritățile din Germania pentru săvârşirea unor infracțiuni de furt.

Joi, 9 iulie, în jurul orei 22.30, în Punctul de Trecere al Frontierei Siret, județul Suceava, s-a prezentat pentru a intra în România,  H.V. cu dublă cetățenie româno-ucraineană, în vârstă de 25 de ani, la volanul unui autoturism marca BMW, înmatriculat în Ucraina.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii de frontieră au constatat că tânărul este căutat de autoritățile din Germania, pe numele lui fiind emis, în data de 27 martie a.c., un mandat european de arestare, pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt.

Drept urmare, acesta a fost predat unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Suceava în vederea luării măsurilor legale ce se impun.