in

Piese auto în valoare de peste 2,4 milioane de euro, furate din Germania de un șofer român cu ajutorul unor complici

Un bărbat în vârstă de 47 de ani din municipiul Mediaş a fost predat unor autorităţi judiciare din Germania, printr-o decizie a Curţii de Apel Alba Iulia. Acesta este acuzat că, alături de alte persoane, ar fi participat la mai multe furturi de piese auto în valoare de peste 2 milioane de euro, informează Adevărul.

Persoana în cauză, împreună cu un grup de persoane neidentificate, este acuzată că a participat la furtul unui număr mare de piese electronice pentru autovehicule marca Audi în valoare totală de 2.473.417 euro. Bunurile sustrase au fost camere frontale electronice pentru autoturismul marca Audi.

Din cuprinsul mandatului european de arestare, rezultă că mai multe persoane – printre care şi persoana solicitată H. Gheorghe Marcel – s-au asociat într-un grup infracţional organizat, plănuind să fure o multitudine de piese auto de înaltă calitate şi să le vândă pe acestea cu profit.

Conform acestei rezoluţii infracţionale, piesele auto urmau să fie furate pe timpul transportului de la furnizor la client, să fie transferate apoi într-un autovehicul al grupului infracţional, transportate de acolo, iar după aceea vândute. Membrii grupului aveau intenţia ca în acest mod şi prin comiterea repetată de astfel de fapte să-şi creeze o sursă de venit.

Pentru îndeplinirea acestei rezoluţii infracţionale, membrii grupului au sustras – printre altele – între 11 iunie 2017 şi 20 octombrie 2017 pe timpul transportului de la furnizorii din Dortmund, Lippstadt, Ludenscheid şi Neuwied la locurile de livrare ale firmei Audi AG din Ingolstadt, transport realizat de o firmă românească de expediţie din Mediaş, la comanda grupului de întreprinderi Duvenbeck Unternehmensgruppe, o multitudine de piese auto de înaltă calitate în valoare totală de 2.473.417 euro.

Persoana în cauză este şofer de camion la firma de expediţie cu sediul în Mediaş. Conform rezoluţiei infracţionale comune a grupului infracţional organizat, H. Gheorghe Marcel a sustras între 18 septembrie 2017 şi 19 septembrie 2017 pe timpul transportului de la firma ALPS Electric Europe din Dortmund la locul de livrare al firmei Audi AG din Centrul de transport marfă Hala D din Ingolstadt, în colaborare conştientă şi voită cu alţi membri ai grupului infracţional organizat rămaşi necunoscuţi până acum,12 sisteme de comandă pentru instrument multimedia în valoare totală de 5.724 euro. Sistemele de comandă au fost transferate pe timpul transportului de către învinuit si de alţi membri ai grupului într-un autovehicul şi preluate de acolo de alte persoane în scopul vânzării.

De asemenea, bărbatul din Mediaş mai este acuzat că a sustras, între 27 septembrie 2017 şi 29 septembrie 2017, pe timpul unui transport navetă în Ingolstadt la locul de livrare al firmei Audi AG, în colaborare conştientă şi voită cu alţi membri ai grupului infracţional organizat, 216 videocamere auto frontale în valoare totală de 133.920 euro. Comenzile au fost transferate pe timpul transportului de către învinuit şi de alte persoane într-un autovehicul al grupului infracţional.

De la aeroport, direct la închisoare. Românul erau căutat pentru furt

Raport îngrijorător: Muncitorii străini, inclusiv români, sunt exploatați de angajatori în Germania

Poliția germană a confiscat autoturismele de lux ale unor români care încasează ajutoare sociale