Sari la conținut

Legendarul brand românesc de biciclete Pegas, în pericol. Nemții cer anularea mărcii

10/03/2021 13:38 - ACTUALIZAT 10/03/2021 13:38

O companie din Germania, care produce biciclete sub diverse mărci, printre care și Pegasus, a dat în judecată compania Atelierele Pegas din București, controlată integral de omul de afaceri Iulian Stanciu, CEO-ul eMAG, și a cerut instanței să anuleze certificatul eliberat de Oficiul Național pentru Invenții și Mărci (OSIM) pentru legendara marca românească Pegas, cu radierea acesteia din Registrul Național al Mărcilor, informează Profit.ro.

Cu sediul în Köln (Germania), ZEG Zweirad-Einkaufs-Genossenschaft eG, fondată în 1966, a chemat în instanță, în același dosar, și OSIM, care a eliberat certificatul pentru marca Pegas în anul 2010.

Demersul în justiție al ZEG a pornit de la o decizie finală a Oficiului European de Proprietate Intelectuala (EUIPO) din 2017, prin care a fost stabilit că cele două mărci, Pegasus (Germania, din 1984) și Pegas (România), sunt similare și nu pot coexista pe piața UE, pentru ca s-ar crea confuzie pentru clienți.

Zeci de biciclete furate de români în Germania. Hoții nu scapă de pedeapsă nici dacă fug în țară

În cazul în care cererea ZEG va fi admisă, compania Atelierele Pegas va trebui să renunțe de îndată la utilizarea mărcii Pegas sau a oricărei denumiri similare cu Pegasus (și grafica protejată de ZEG), inclusiv ca nume comercial sau în mediul online.

La solicitarea Profit.ro, OSIM a transmis că a devenit parte în dosar în baza prevederilor articolului 101 din Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, care spune că „La cererea instanței judecătorești, OSIM este obligat să înainteze acesteia actele, documentele și informațiile necesare judecării cauzei cu care a fost învestită”.

Citiți articolul integral AICI!