Sari la conținut

Iohannis, huiduit la Iaşi în timpul discursului dedicat Micii Uniri: «Nu mai vrem paradă, vrem autostradă!»

24/01/2020 19:25 - ACTUALIZAT 24/01/2020 19:27

Președintele Klaus Iohannis a fost huiduit, apoi aplaudat vineri la Iași, în timpul discursului rostit cu ocazia aniversării a 161 de ani de la unirea Moldovei cu Țara Românească. Huiduielile s-au auzit în momentul în care șeful statului a spus că alegerile anticipate sunt necesare pentru a scăpa de PSD.

Ulterior, când președintele a vorbit despre necesitatea construirii Autostrăzii Unirii, el a fost aplaudat de mulțime.

Ieșenii s-au pregătit pentru această zi cu pancarte, iar din mulțime s-a scandat „Vrem autostradă” și „Nu mai vrem paradă, vrem autostradă!”.

Bannerele afișate de ieșeni amintesc de mult așteptata autostradă a Unirii, Iași – Târgu Mureș, în privința căreia se bate pasul pe loc: „Hora la Iași, banii la București!”, „Bine ați venit la circ/Vă dăm noi pâinea!”, ”Moldova nu vrea să fie periferia ignorată a României”, Centralismul sărăcește Moldova”, ”Faceți drumuri și spitale, tăiați pensiile speciale”, ”Ridică-te Ștefan și vezi-ți fiii cum trăiesc în sărăcie”.

Președintele a spus că România are nevoie de infrastructură de transport, de spitale și de educație, iar pentru asta vor fi alegeri anticipate.

„Din Parlament, PSD vrea însă să blocheze toate reformele și de aceea avem nevoie de alegeri anticipate. Acest fapt nu este un moft, ci o dorință stringentă a societății pentru ca românii să se schimbe în bine. (…) Avem nevoie de politiceni care să își iubească țara cu adevărat, să facă din ea o Românie normală”, a spus Klaus Iohannis.

Președintele a adăugat că, fiind la Iași, spune „fără echivoc” că România are nevoie de Autostrada A 8, care leagă Ardealul de Moldova și are convingerea că actualul Guvern a înțeles acest lucru.