Sari la conținut

Tone de deșeuri cu destinația România și Germania, oprite la frontieră

31/05/2022 11:26 - ACTUALIZAT 31/05/2022 11:26
deșeuri cu destinația România și Germania

Știri România. Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Giurgiu alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra a două ansambluri rutiere, nereguli privind transferul a peste 17 tone deşeuri de polietilenă și de oțel, care erau destinate României și Germaniei.

TIR încărcat cu 15 tone de gunoaie aduse din Germania, oprit la intrarea în România

Luni, 30 mai, la diferite intervale de timp, polițiștii de frontieră au oprit pentru control, pe sensul de intrare în țară, două ansambluri rutiere.

Cu această ocazie au descoperit două mijloace de transport încărcate cu deșeuri de polietilenă și oțel. Cele două ansambluri rutiere erau conduse de către doi cetățeni bulgari, în vârstă de 41 de ani, respectiv 56 de ani.

În cadrul verificărilor, s-a stabilit că în primul mijloc de transport se afla cantitatea de 15.825 kilograme deşeuri de polietilenă. Au fost încărcate din Grecia şi aveau ca destinaţie o societate comercială din România.

Cetățean german, condamnat în România pentru importuri ilegale de deșeuri

În cel de-al doilea mijloc de transport, se afla cantitatea de 1.214 kilograme deşeuri de oțel. Acestea fuseseră încărcate din Bulgaria şi aveau ca destinație o societate din Germania.

Procedând la verificarea documentelor de transfer, s-a constatat faptul că acestea sunt incomplete, nefiind astfel respectate prevederile legale în vigoare.

În consecință, autorităţile competente nu au permis accesul pe teritoriul României pentru cele două ansambluri rutiere, deșeurile fiind returnate societăților expeditoare.

Gunoaie importate în România: Un container cu 25 de tone de deșeuri va fi returnat expeditorului din Germania

Sursa: Poliția de Frontieră. ZiarulRomanesc.de