Sari la conținut

Autoturism radiat din circulație în Germania, depistat la frontiera română cu numere nemțești

Etichete:
23/11/2020 15:42 - ACTUALIZAT 23/11/2020 15:42

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat conducând un autovehicul neînmatriculat.

La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa -I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, M.S., cu cetăţenie română şi moldovenească, în vârstă de 40 de ani, conducând un un autoturism marca Ford, înmatriculat în Germania.

A zburat din Germania direct după gratii în România. Bărbatul, depistat în Aeroportul din Iași

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a autovehiculului în cauză, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta este radiat din circulaţie de autorităţile din Germania, începând cu data de 10.09.2020.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc