România înregistrează, de departe, cele mai multe accidente mortale la locul de muncă, raportat la numărul de salariaţi, dintre toate statele membre ale Uniunii Europene, conform datelor Eurostat citate de Economica.net.
Rata de accidente mortale la locul de muncă a fost, în România, de 7,1 la 100.000 de angajaţi, în anul 2014, cel cu ultimele date disponibile, potrivit Eurostat. Este, de departe, cel mai mare nivel din Uniunea Europeană, şi de peste trei ori mai mare decât media blocului comunitar, care este de doar 2,3 la 100.000 de locuitori.
Niveluri mai apropiate de noi sunt înregistrate în două state Baltice, Letonia (rată de 6 accidente mortale la 100.000 de lucrători) şi Lituania (5,6 cazuri la 100.000 de lucrători). Bulgaria, ţară cu care ne comparăm în general, a avut o rată de 5,4 cazuri la 100.000 de lucrători.
În termeni absoluţi, în 2014 s-au înregistrat 3.348 de accidente de muncă mortale în statele membre ale Uniunii Europene. Dintre acestea, 253 au avut loc în România. Ţara noastră a fostdepăşită de Germania, cu 471 de cazuri, Franţa, cu 517 cazuri, şi Italia, cu 459, ţări cu populaţie şi economie mult mai mari decât ale României.
Cea mai mică rată de accidente mortale s-a înregistrat în Olanda (un singur caz, în medie, la 100.000 de angajaţi), după care urmază Grecia şi Finlanda (cu o rată de 1,2).
Eurostat a publicat aceste date cu ocazia Zilei Internaţionale a Sănătăţii şi Securităţii în Muncă, declarată pentru ziua de 28 aprilie.
Un român, mort în urma unui accident teribil de muncă, strivit de un copac pe care tocmai îl tăiase
Accident groaznic de muncă în comuna Höhenkirchen-Siegertsbrunn, soldat cu un mort