Sari la conținut

România are una dintre cele mai scăzute rate ale șomajului din Uniunea Europeană (Eurostat)

11/04/2016 04:29

Cu un şomaj de doar 6,5%, România marchează una dintre cele mai mici rate ale persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă din rândul statelor membre ale Uniunii Europene, potrivit datelor publicate de Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene, arată Monitorul de Cluj.

Rata medie a şomajului la nivelul statelor UE a fost de 8,9% în februarie. Cele mai mari rate ale şomajului au fost înregistrate în februarie în Spania (20,4%), Croaţia (15,1%), Cipru (12,3%) şi Portugalia (12,3%), în timp ce statele cu cel mai scăzut şomaj au fost Germania (4,3%) şi Cehia (4,5%).

Economia Germaniei la cote maxime: cea mai mică rată de șomaj din ultimii 24 de ani

Totuşi, şomajul foarte scăzut la un număr de salariaţi care nu acoperă nici un sfert din totalul populaţiei din România ridică semne de întrebare privind modul în care se realizează aceste statistici.

Cu o populaţie de 20 de milioane de locuitori, în România doar 4,57 milioane au statut de salariat, iar şomajul este de 6,5%. În comparaţie, Cehia, dintr-o populaţie totală de 10 milioane de locuitori, 5 milioane sunt salariaţi, iar şomajul este de 4,5% (cu doar 2 puncte procentuale mai scăzut decât în România), iar numărul de şomeri este de 240.000 de persoane.

 Ajutorul de şomaj în Germania: puteţi primi între 60 şi 67% din salariul de la ultimul loc de muncă

Reţeta germană contra şomajului: programa şcolară făcută cu angajatorii, ucenicie în fabrici

Angajați de firme românești: Sute de muncitori români, exploatați pe șantierele navale din Olanda

 

Continuați să citiți în Ziarul Românesc