Sari la conținut

Vom face tot ce este posibil pentru ca familia Furdui să fie împreună din nou. Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă!

13/07/2021 13:42 - ACTUALIZAT 13/07/2021 13:43

Într-un caz similar familiei Bodnariu, Petru și Camelia Furdui au rămas fără cei 7 copii, care le-au fost luați de Protecția Copilului din Germania și dați spre plasament, separat, în trei grupuri, către trei familii diferite, scrie pe Facebook deputatul PN Ben Oni Ardelean.

În perioada 6-9 iulie, alături de colegul senator Titus Corlățean, m-am deplasat pentru o misiune oficială în Germania pentru a face demersuri pentru urgentarea reîntregirii familiei.

O familie de români din Germania a rămas fără toți cei 7 copii, au fost luați de Protecția copilului. „Suntem șocați”

În prima parte a vizitei au fost prezenți pentru susţinerea misiunii o serie de reprezentanţi ai asociaţiilor şi comunităţilor româneşti din Germania, Franţa şi Italia, precum şi înalţi reprezentanţi ai bisericii creştine evanghelice din care face parte familia Furdui, atât din România, cât şi din Germania şi Europa de Vest.

Programul a inclus contacte oficiale cu autorităţi ale guvernului și Parlamentului landului, responsabili politici și ai administrației districtului în care locuiește familia, responsabili cu competențe în materie de protecția minorilor, la nivel local şi la nivelul landului, precum şi întâlniri cu părinţii, comunitatea românească din regiune şi comunitatea religioasă.

Româncă disperată pentru că statul german i-a luat fetița: „Au spus că este prea atașată de mamă”

Totodată, a inclus la Berlin întâlniri cu înalţi reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe din Germania şi ai Bundestag-ului.

Și de această dată binele va învinge! Vom face tot ce este posibil pentru ca familia Furdui să fie împreună din nou. Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă!, a încheiat Ardelean.