După luni de zile de dispute aprinse, coaliția de la guvernare a găsit în sfârșit soluții pentru protejarea angajaților de abuzuri, conform agenției de presă germane Deutsche Welle.
„Am ajuns la un acord”, a declarat ministra federală a Muncii, Andrea Nahles, după întâlnirea liderilor CDU, CSU şi SPD la Berlin. Vor exista ”reguli clare pentru angajatori și angajați, care să contracareze abuzurile la adresa lucrătorilor temporari și a muncii subcontractate”, a adăugat politiciana social-democrată. S-a lovit în mod repetat de piedici din partea Uniunii, mai ales a creștin-socialilor (CSU).
S-a hotărât să se garanteze ”salarii egale pentru aceeași muncă”. Nu va mai exista o prelungire la nesfârșit a muncii temporare.
Români sclavi în abatoarele germane. Monseniorul Peter Kossen: Muncitorii est-europeni sunt „umiliți, înșelați și abuzați”
Împotriva salariilor de dumping
Prin subcontractare, multe companii externalizează activități din domeniile IT, catering și curățenie. Sindicatele avertizează asupra faptului că multe companii se folosesc de astfel de subcontracte, repectiv de muncitori temporari, pentru a plăti salarii mai mici și a nu respecta standardele sociale. Angajatorii la rândul lor se plâng de o limitare a flexibilității antreprenoriale.
Pentru prima dată în istorie vor exista reguli ”care să elimine prin transparență abuzurile asupra muncitorilor recrutați prin firme subcontractante”, a subliniat Nahles. Pentru muncitorii temporari și subcontractați, contractele legale vor avea o durată de 18 luni. Prin contracte suplimentare tarifare încheiate între angajator și angajat, această perioadă poate fi depășită.
Angajaților temporari li se va oferi după nouă luni același salariu ca cel al angajaților permanenți (Equal Pay). Folosirea muncilorilor temporari ca ”spărgători de grevă” va fi interzisă, a adăugat ministra Muncii. În cazul muncii subcontractate se vor face verificări suplimentare pentru a evita orice abuzuri.
Important pentru români și bulgari
„Politică de salarizare la cel mai înalt nivel” – așa a descris ministra federală a Muncii acest concept. Toți cei prezenți au participat într-o atmosferă constructivă la găsirea unei soluții. Concluzie valabilă și pentru șeful creștin-socialilor, Horst Seehofer.
Soluția găsită va fi cu siguranță deosebit de importantă pentru miile de muncitori temporari din România și Bulgaria, care au suferit în repetate rânduri de pe urma abuzurilor angajatorilor.
Românii au ajuns sclavii Europei, Guvernul român nu mișcă un deget
Români în sclavie în Irlanda, ministrul diasporei NU SUFLĂ O VORBĂ la Dublin
Marea Britanie, alocații și ajutoare sociale, şapte ani de restricții pentru români