Știri SUA – Români arestați pentru skimming în SUA. Poliția din Morgan Hill a confirmat vineri, 26 august, arestarea a doi suspecți din România care ar fi folosit dispozitive electronice de skimming în scopul furtului de identitate.
Potrivit unui comunicat de presă, marți seară, în jurul orei 20:50, un sergent de poliție Morgan Hill a efectuat o oprire în trafic pe Condit Road a unui vehicul în care se aflau o șoferiță și un pasager. Ambii suspecți i-au prezentat sergentului acte de identitate false, dar ulterior au fost identificați ca fiind Marcela Terezia-Pop, în vârstă de 55 de ani, care conducea, și Ionuț Calciu, în vârstă de 29 de ani. De asemenea, poliția a stabilit că veniseră în Statele Unite din România.
SUA: Român căutat de FBI pentru o fraudă de 1,2 milioane $, capturat după doi ani de căutări
La percheziția vehiculului au fost descoperite un dispozitiv de skimming, stickuri USB, carduri de memorie și numeroase carduri cadou. Ancheta a stabilit că suspecții foloseau dispozitivul de skimming pentru a accesa informații de identificare de la bancomate sau aparate similare și apoi transferau datele furate pe USB și carduri de memorie.
Și ei au cerut bani pentru benzină, dar în SUA. Acum sunt căutați cu mandate de arestare
Terezia-Pop și Calciu au fost arestați și transportați la închisoarea principală din districtul Santa Clara. Aceștia se confruntă cu acuzații de fabricare de documente de identificare false, deținere de instrumente de spargere, distrugere de probe și complicitate la infracțiuni.
Deși cei doi români au fost arestați, poliția a menționat că ancheta în cazul lor este încă în desfășurare. Oricine are informații despre suspecți este invitat să contacteze detectivul Tony Reis la: (669) 253-4988 sau lae-mail: [email protected].
Infractor român, condamnat în SUA pentru skimming. Băncile, prejudiciate cu aproape 150.000 $
Sursa: Morgan Hill Police. ZiarulRomanesc.de