Poliția germană a trimis după gratii doi cetățeni români, ambii căutați cu mandate de arestare, în urma unor controale efectuate la sfârșitul săptămânii trecute într-o autogară și la frontieră.
Duminică, 29 august, o româncă în vârstă de 46 de ani a fost controlată de poliția federală la autogara centrală (ZOB) din gara principală din Freiburg.
Verificând baza de date a poliției, agenții au constatat că pe numele acesteia exista un mandat de arestare emis după ce cu mai bine de un an în urmă femeia a fost condamnată de o instanță la o amendă de 1.560 de euro pentru tentativă de furt.
Românii cu amenzi neplătite, așteptați cu brațele deschise de polițiști la Dortmund
Românca nu plătit amenda și nici nu a putut să o achite în timpul controlului de duminică și, astfel, a fost dusă la un penitenciar unde va executa o pedeapsă alternativă amenzii, mai exact 156 de zile de închisoare.
Cu o zi în urmă, pe 28 august, polițiștii din Berggießhübel au verificat în cadrul unor controale de frontieră efectuate pe autostrada A17, lângă Breitenau, ocupanții unei mașini cu numere românești.
Au descoperit că unul dintre pasageri, un român de 26 de ani, era căutat cu mandate de arestare de către procurorii din Potsdam și Berlin.
Trei amenzi neplătite, pușcărie garantată în Germania. Control de frontieră la granița cu Franța
Judecătoria districtului Tiergarten din Berlin îl condamnase pe român la o amendă de 1.578,50 euro pentru amenințări, în mai 2019.
În plus, Tribunalul din Potsdam îl condamnase pentru simularea comiterii unei infracțiuni.
Tânărul de 26 de ani nu a putut achita pe loc amenzile aferente celor două mandate de arestare. A fost închis în penitenciarul din Dresda, unde va sta după gratii 111 zile, anunță un comunicat al Poliției din Berggießhübel.