Sari la conținut

Ridicarea restricțiilor pentru zborurile către Germania, Austria, Belgia și Elveția, solicitată de șefii mai multor aeroporturi

Etichete:
12/06/2020 17:30 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:21

Şefii mai multor aeroporturi din România au cerut Guvernului să ridice restricţiile de zbor către alte patru state europene, arătând că pierderile generate de pandemie sunt uriaşe, iar alte ţări permit deja zboruri spre destinaţii externe, informează Adevărul.

„Traficul pe aeroporturile din România a scăzut, de la declararea stării de urgenţă, cu aproape 95%, lucru care a dus la pierderi financiare uriaşe. Având în vedere că traficul feroviar şi rutier au fost deschise de la 1 iunie, iar ţările vecine, Bulgaria, Ungaria sau Serbia permit deja zborurile spre destinaţii externe, solicităm ca după data de 17 iunie să fie ridicate restricţiile privind zborurile către ţările unde numărul cazurilor de coronavirus este în scădere, precum Germania, Elveţia, Belgia sau Austria. 

Am implementat toate măsurile pentru limitarea răspândirii Covid-19 şi pentru siguranţa pasagerilor. Aeroporturile din România îşi desfăşoară activitatea pe o piaţă extrem de concurenţială, iar dacă restricţiile de zbor se menţin, considerăm că vom avea un dezavantaj foarte mare faţă de aeroporturile din ţările vecine”, a declarat într-un comunicat David Ciceo, preşedintele Asociaţiei Aeroporturilor din România (AAR) şi director general al Aeroportului Internaţional Cluj.

Potrivit sursei citate, în contextul actual generat de pandemia de Covid-19, care a afectat grav aviaţia civilă, la iniţiativa Asociaţiei Aeroporturilor din România, în data de 11 iunie 2020 a avut loc la Bucureşti o întâlnire între ministrul Transporturilor, Lucian Bode, şi directorii generali ai aeroporturilor membre AAR.

Astfel, David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj şi preşedintele AAR, a propus pe ordinea de zi a şedinţei, ca subiect principal, ridicarea restricţiilor privind zborurile din România şi reluarea traficului aerian spre ţările cu risc epidemiologic redus.

Lucian Bode a fost de acord cu solicitările Asociaţiei Aeroporturilor şi a făcut demersurile pentru reluarea traficului aerian spre ţările cu risc epidemiologic redus. Totodată, ministrul Transporturilor a declarat că va sprijini aeroporturile pentru a depăşi criza financiară cu care acestea se confruntă şi a propus o întâlnire între directorii aeroporturilor şi ministrul Finanţelor Publice, ministrul Dezvoltării şi ministrul Muncii, săptămâna viitoare la Bucureşti, se precizează în comunicatul citat.

De asemenea, în cadrul întâlnirii s-a discutat şi despre elaborarea unei scheme de ajutor de stat pentru aeroporturi, despre posibilitatea introducerii aeroporturilor ca entităţi eligibile în vederea obţinerii de împrumuturi garantate de stat, dar şi despre modul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă pentru instituirea unor măsuri active de sprijin destinate angajaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

Asociaţia Aeroporturilor din România (AAR) are 23 de membri, dintre care 16 aeroporturi civile şi 7 companii cu activitate în domeniul aviaţiei. AAR reprezintă şi promovează interesele aeroporturilor în rândul autorităţilor naţionale şi colaborează în permanenţă cu instituţiile internaţionale din domeniu, având un rol important în dezvoltarea aviaţiei civile din România. 

Continuați să citiți în Ziarul Românesc