Sari la conținut

Ricky Dandel, cronică la concertul lui Tom Jones la München: «Sir Tom – un tigru dezlănţuit. A promis că revine în România»

10/08/2015 08:32

Tom Jones a susţinut un concert de zile mari la Arena Tollwood din München, în 6 iulie. Cu mare bucurie am primit la redacţia Ziarului Românesc o cronică a acestui concert, scrisă de nimeni altul decât vestitul compozitor Ricky Dandel, stabilit în 1989 în Germania (din 1990 este membru al Uniunii Compozitorilor din Germania). În 1996, în urmă cu 19 ani, Ricky Dandel l-a introdus pe Tom Jones pe scena festivalului Cerbul de Aur de la Braşov, iar acum, la München, i-a testat memoria artistului, arătându-i o fotografie în care apărea alături de Ricky şi fiul său Elvin: Sir Tom şi-a amintit cu plăcere de concertul de la Braşov şi a promis că va reveni în România. (ZR)


„În această seară, pe scena festivalului „Cerbul de Aur“ din Braşov, tigrul din Wales, inegalabilul Tom Jones.“ Cu aceste cuvinte l-am invitat în scenă pe acest gigant al showului în 1996. După 19 ani, îl întâlnesc din nou, dar de data aceasta la München, la Tollwood Festival. Arătându-i o fotografie pe care am făcut-o împreună backstage în 1996, constat cu bucurie că Tom Jones îşi aminteşte cu plăcere de recitalul sau de la „Cerbul de Aur“. Atunci, ieşind în faţa spectatorilor care aveau umbrelele deschise, artistul a alungat cu vocea să norii care se adunaseră deasupra Pieţii Sfatului din Braşov şi a fermecat publicul din arenă şi milioane de telespectatori cu vocea lui de aur.

Arena Tollwood din München aproape că fierbe – afară sunt 38 de grade – dar fierbe şi de nerăbdare. Cei peste 2500 de spectatori aparţin tuturor categoriilor de vârstă şi toţi au venit să se convingă că Tom Jones, care în luna iunie a împlinit 75 de ani, a rămas acelaşi tigru feroce, aşa cum îl ştie o lume întreagă de zeci de ani încoace.

Din secunda în care Jones îşi face apariţia pe scenă, artistul degajă o energie care asemeni unei avalanşe cuprinde întreaga arenă. Începând cu a treia piesă, toţi spectatorii s-au ridicat în picioare, dansând şi cântând dezlănţuiţi până la sfârşitul concertului.

Repertoriul ales cu multă dibăcie etalează o mare varietate de stiluri muzicale pe care Tom Jones le stăpâneşte ca nimeni altul: Soul, Funk, Rock `n Roll, Gospel, Country, Mariachi Rock, Samba şi Blues. Acompaniat de un band excelent, compus din tineri muzicieni, artistul a prezentat marile sale hituri, cum ar fi „It’s not unusual“, „Green, green grass of home“, „Delilah“ sau „Kiss“ în variante interpretative cu totul noi şi totodată fascinante, în ritmuri sud-americane dansante.

Melodia „Sex Bomb“, emblematică de fapt pentru imaginea lui Tom Jones, declanşează o adevărată explozie în arenă, încât fiecare cântă, mai bine sau mai rău, cât îl ţin plămânii, în rând cu Sir Tom.

Un moment deosebit de emoţionant îl constituie balada „Elvis Presley Blues“. Cufundat într-o lumină sumbră şi postat în faţa ecranelor care arată imagini cu regele Rock and Roll, Tom Jones aduce un omagiu prietenului său Elvis.

Versiunile cover ale unor legende ale bluesului, cum ar fi John Lee Hooker sau Lonnie Johnson, Tom Jones le transformă în versiuni originale prin timbrul şi farmecul său personal inconfundabil.

Cântând piesa lui Leonard Cohen, „Tower of Song“, publicul explodează în aplauze frenetice la versul „I was born with the gift of a golden voice“ (M-am născut cu darul unei voci de aur), aprobându-l şi aclamându-l.

Cu fiecare fibră a corpului, cu fiecare privire şi fiecare zâmbet Tom Jones îşi manifestă plăcerea de a cânta. Mii de telefoane mobile sunt îndreptate spre scenă, fiecare dintre spectatori încercând să ia cu el o amintire a acestei seri de neuitat, care a depăşit cu mult toate aşteptările.

În ciuda căldurii insuportabile, artistul nu renunţă la dramaturgia spectacolului. Cu toate că transpiraţia i-a inundat sacoul, Jones rezista cu stoicism, doar pentru a se debarasa de el cu efect la melodia „You can leave your hat on“.

Reacţia publicului nu întârzie: Câteva piese de lenjerie intimă feminină îşi croiesc drumul spre scenă, oprindu-se la picioarele lui Mr. Sex Bomb, care le acceptă cu un gest de detaşată ironie de sine.

Publicul îl aclamă frenetic, şi Sir Jones îl răsplăteşte cu un adevărat torent de Party Rock şi Rock and Roll. Artistul nu dă nici un semn de oboseală după mai mult de două ore de show non stop. Într-o lume în care multe pseudo-vedete amăgesc publicul cu prestaţii playback, Tom Jones reuşeşte, la cei 75 de ani, să-şi păstreze tronul pe care l-a ocupat încă din anul 1965.

Artistul nu are nevoie de artificii ieftine pentru a captiva publicul. Vitalitatea, energia, măiestria vocală şi un feeling de înaltă clasă, toate la un loc completate de o impresionantă prezenţă scenică sunt doar câteva atribute care îl descriu pe Tom Jones.

Tigrul din Wales, cum este supranumit Sir Jones, a părăsit scena lăsând în urma certitudinea că este la fel de puternic şi electrizant ca întotdeauna.

Am să revin cu mare plăcere în România“, mi-a mărturisit Tom Jones la despărţire. Vă aşteptăm, Sir Tom.

Ricky Dandel

 Tom Jones cu Elvin si Ricky Dandel la Festivalul Cerbul de Aur 1996

 

Tom Jones si Ricky Dandel la Tollwood Festival München, iulie 2015

Continuați să citiți în Ziarul Românesc