Autorităţile germane oferă o recompensă de 500.000 de euro pentru orice informaţie despre identitatea hoţilor care au jefuit un muzeu din Dresda, din care au fost sustrase 11 obiecte, inclusiv un diamant de 49 de carate, informează AFP, citată de Agerpres.
Această sumă este destinată persoanelor private care vor oferi informaţii ce vor permite arestarea autorilor jafului – care ar fi în număr de cel puţin patru – şi descoperirea obiectelor furate – 11 obiecte care ar conţine în total mai multe sute de diamante, au precizat într-un comunicat Parchetul din Dresda şi Poliţia federală germană.
„Nu vom renunţa la niciun efort pentru a rezolva acest caz”, au declarat anchetatorii germani după acest jaf, comis luni în zori, care a şocat opinia publică din Germania.
A fost constituit un grup de anchetă alcătuit din 40 de persoane, denumit „Epolet”.
Luni, cu puţin timp înainte de ora locală 05:00 (04:00 GMT), patru hoţi au reuşit să pătrundă în muzeul din acest oraş cu arhitectură barocă din fosta Republică Democrată Germană pentru a fura obiecte ce datează din secolul al XVIII-lea.
Unsprezece piese întregi au fost furate, în timp ce părţi din alte trei obiecte au fost date dispărute. Printre ele figurează „Diamantul alb din Dresda”, denumit şi „Diamantul alb de Saxonia”, care are 49 de carate.
Directorii Muzeului Grunes Geworble (Seiful Verde) au declarat luni că obiectele furate au o valoare istorică şi culturală inestimabilă.