Războiul din Ucraina: Germania mărește bugetul de ajutor militar la 2 miliarde de euro. Germania va mări fondul de sprijin militar pentru țările străine la 2 miliarde de euro, din care o mare parte va ajunge în Ucraina pentru a o ajuta să cumpere arme, a anunțat ministrul de Finanțe, Christian Lindner.
Lindner a scris pe Twitter că Germania își va mări Ertüchtigungshilfe – un instrument de sprijin financiar pentru consolidarea forțelor militare și de securitate din țările partenere.
Fondul a fost de 225 de milioane de euro anul trecut. Creșterea ajutorului militar străin va face parte din bugetul suplimentar al Germaniei pentru acest an, a spus Lindner, adăugând că cancelarul Olaf Scholz „a cerut acest lucru”. Presa germană a anunţat că peste 1 miliard de euro din ajutor va merge la Kiev.
Ucraina a îndemnat din nou aliații occidentali, inclusiv Germania, să îi furnizeze arme grele precum tancuri, artilerie, elicoptere și avioane de luptă.
Germania a trimis provizii militare la Kiev, inclusiv grenade, rachete antiaeriene, mitraliere și muniție, dar nu și arme grele.
>>> Cel mai MARE iaht din lume, confiscat în Germania. Aparţine unui oligarh rus
Critici la adresa Germaniei
Mișcarea vine în urma criticilor din ce în ce mai mari din partea Ucrainei și a unor parteneri din UE, cum ar fi Polonia și statele baltice, cu privire la lipsa de sprijin în ceea ce privește armamentul pentru Kiev.
Mai mult, tensiuni diplomatice au avut loc săptămâna trecută, după ce Kievul a respins o vizită propusă a președintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier.
În schimb, președinția ucraineană i-a transmis o invitaţie cancelarului Olaf Scholz la Kiev. Acesta, în schimb, a indicat că nu are de gând să o viziteze în curând.
Die Medienberichte sind zutreffend: Im #Ergänzungshaushalt wird die militärische #Ertüchtigungshilfe auf 2 Milliarden Euro angehoben. Die Mittel kommen weit überwiegend der #Ukraine zugute. Der @Bundeskanzler hatte dies frühzeitig angefordert. CL
— Christian Lindner (@c_lindner) April 15, 2022
Ce efecte ar putea avea sprijinul financiar al Germaniei
Vicecancelarul Robert Habeck a declarat că unii aliați NATO au fost îngrijorați că livrările de tancuri moderne ar putea însemna că țările occidentale „devin ele însele ținte (ale rusilor)”. Republica Cehă trimite deja în Ucraina tancuri mai vechi din epoca sovietică.
Sprijinul financiar recent anunțat ar putea permite Kievului să cumpere direct tancuri de la companii germane de apărare precum Rheinmetall. Dar încă nu este clar dacă Scholz și Habeck vor aproba astfel de vânzări.
>>> Germania, ministrul Economiei: „Reduceți consumul de energie, îl enervează pe Putin!”
Ministrul german al Justiției, Marco Buschmann, a declarat pentru ziarul Welt am Sonntag că livrarea de arme grele germane în Ucraina este fezabilă din punct de vedere legal fără a intra în război.
Ucraina poartă un război defensiv împotriva Rusiei, a spus Buschmann. „Deci, dacă își exercită dreptul legitim de autoapărare, sprijinirea acesteia prin furnizarea de arme nu poate duce la a deveni parte la război”. El a adăugat că aceasta nu este doar părerea lui personală, ci și cea a guvernului german.
Sursa: DW, ZiarulRomanesc.de