Știri Germania – Rata anuală a inflației din Germania a scăzut ușor pentru a doua lună consecutivă, au arătat joi datele oficiale, dar procentul de 7,5% din iulie este încă aproape de recordul din ultimii aproape cincizeci de ani atins în mai.
Inflația din cea mai mare economie a Europei a crescut la 7,9% în mai față de anul precedent, cel mai ridicat nivel de la începutul anilor 1970, înainte de a se reduce la 7,6% luna trecută. Cifra lunară preliminară pentru iulie, raportată joi de Oficiul Federal de Statistică – Destatis, este de obicei confirmată într-un raport final aproximativ două săptămâni mai târziu.
Creșterea economică și inflația în Germania. Raport Bundesbank, iulie 2022
Prețurile la energie au crescut cu 35,7% în această lună față de anul precedent, iar prețurile la alimente au crescut cu 14,8%.
Măsuri pentru reducerea inflației
Germania a redus temporar taxele pe motorină și benzină la începutul lunii iunie și a introdus un bilet ultra-ieftin care permite oamenilor să folosească toate mijloacele de transport public local și regional pentru 9 euro pe lună. Măsurile durează trei luni. Statisticienii au spus că nu este încă clar în ce măsură au diminuat inflația.
Ca și în alte țări din întreaga lume, inflația din Germania a fost alimentată de războiul din Ucraina, care a dus la o creștere a costurilor energiei și a prețurilor alimentelor.
Germania: Inflația record de 7,9% în mai, confirmată de statisticienii de la Destatis
Cancelarul Olaf Scholz dorește să colaboreze cu sindicatele și angajatorii pentru a găsi modalități de a aborda impactul creșterii prețurilor, prevenind în același timp o spirală inflaționistă.
Rata inflației din iulie pentru toate cele 19 țări care utilizează moneda euro va fi publicată vineri de biroul de statistică al Uniunii Europene, după luni consecutive de maxime record. În iunie a fost de 8,6%.
Germania: Majorarea Kindergeld din cauza inflației în creștere
Sursa: Destatis. ZiarulRomanesc.de