in

Ministrul Agriculturii: „Bani nerambursabili pentru tinerii care se întorc acasă și înființează o fermă”

  • La invitația senatorului liberal Daniel Fenechiu, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a vizitat câteva comune din județul Bacău, unde a stat de vorbă cu fermierii locali.
  • PNL dezvoltă programe concrete pentru agricultură și încurajează asocierea.
  • În premieră pentru România, fermierii vor participa la negocierile cu Comisia Europeană pentru sprijinul pe care au tot dreptul să-l primească.

Prima surpriză plăcută, la Sascut: Ferma Agrolact Moldova

Aceasta este o fabrică de procesare a laptelui, cu o instalație complet automatizată și o capacitate de 70.000 de litri pe zi, colectați de la 2.000 de vaci. Pe lângă lapte, sub brandul amintit se vor vinde și brânză, smântână și cașcaval.

Patru fermieri din Bacău și unul din Galați s-au asociat în această nouă afacere, care va genera 30 de noi locuri de muncă. Din investiția inițială, de peste 6.000.000 de euro, 40% au provenit de la AFIR.

Investitorii și-au prezentat brandul ”Huzur – lapte bun și e destul”, ce va fi lansat de Ziua națională a României. Ministrul Agriculturii i-a dat exemplu pe cei cinci fermieri.

”Mă bucur să văd că, în această perioadă grea pentru economie, există investitori curajoși, în județul Bacău. Este un semn că deviza PNL este realizabilă: Dezvoltăm Bacăul. Dezvoltăm România”. Adrian Oros, ministrul Agriculturii.

”Asocierea de care vorbim astăzi nu are nicio legătură cu acele CAP-uri din vremea comunismului, care se bazau pe deposedarea oamenilor de pământ. Îi felicit pe cei cinci fermieri pentru că, în această perioadă grea, așa cum a spus și domnul ministru Oros, au găsit resursele să înființeze această fabrică și să ofere locuri de muncă oamenilor din zonă”. Daniel Fenechiu, senator PNL de Bacău

Discuții cu fermierii din zona Podu Turcului, despre banii europeni

La Podu Turcului, următoarea localitate vizitată, ministrul Agriculturii a pledat pentru constituirea unui mediu asociativ al fermierilor români, care, alături de Guvern, să negocieze condiții mai bune pentru România la Comisia Europeană. Totodată, Adrian Oros, a dezvăluit și oportunitățile de finanțare a activității, în special banii alocați de Guvern pentru extinderea suprafețelor irigate.

”Avem fonduri europene în valoare de 7,25 miliarde de euro.  Din acești bani, 6,5 miliarde de euro sunt pentru gestionarea apei, pentru irigații, iar 750 de milioane de euro pentru crearea unei rețele naționale de depozitare și desfacere a produselor fermierilor”. Adrian Oros, ministrul Agriculturii.

Bazinul legumicol de la Dieneț (Bacău) poate deveni a doua Matca a României

În satul Dieneț, din comuna Pâncești, cel mai mare bazin legumicol al județului Bacău,  ministrul a discutat, în câmp, cu trei tineri fermieri, Ionuț Zamă, Gheorghiță Barbu și Cristina Colac, o absolventă de Agronomie care s-a întors acasă.

Cei trei cultivă suprafețe destul de întinse și i-au pus întrebări ministrului despre posibilitățile de accesare a fondurilor europene și guvernamentale. După ce i-a felicitat pentru abnegație și implicare, ministrul i-a sfătuit să dezvolte forme asociative de producție, pentru că suprafețele mari de teren cresc șansele de accesare a fondurilor nerambursabile.

Ministrul Agriculturii a vorbit și despre un alt program, prin care tinerii din Diaspora care se întorc acasă și înființează o fermă vor beneficia de finanțare europeană nerambursabilă de până la 50.000 de euro.

Legislația europeană definește tânărul fermier ca „o persoană cu vârsta de până la 40 de ani (inclusiv cu o zi înainte de a împlini 41 de ani) la momentul depunerii cererii, care deține competențele și calificările profesionale adecvate și care se stabilește pentru prima dată într-o exploatație agricolă ca șef al respectivei exploatații”.

”Sprijinim tinerii fermieri. Acordăm până la 50 de hectare în concesiune, tinerilor fermieri români”, a declarat ministrul Oros.

Asociația Pomicolă Itești, model de bune practici

Cu o experiență de peste 22 de ani în domeniul pomicol, mai mulți producători din localitate s-au afiliat și au înființat Asociația Pomicolă Itești, în anul 2011, pentru valorificarea livezilor administrate pe o suprafață de aproape 96 de hectare.

Plantațiile dețin o capacitate de stocare de 1.000 tone cu atmosferă modificat–controlată și 500 tone refrigerat. Ministrul a vizitat și livada Ceravis, tot din comuna Itești.

Aceasta a preluat plantația de cireș și vișin, înființată în anul 1984, de la fosta stațiune de cercetare și producție pomicolă Bacău. Plantația se întinde peste 100 de hectare, cu recolte anuale de până la 150 de tone de cireșe, 500 tone de vișine, 100 tone de mere și 100 tone de prune.

Ceravis utilizează o tehnologie modernă pentru producție și deține un spațiu frigorific cu o capacitate de depozitare de 200 tone.

”Prin accesarea fondurilor europene, asociația a reușit să se dezvolte și să investească în echipamente moderne și performante, ce contribuie la eficientizarea procesului de producție. Apreciez în mod deosebit performanțele obținute, care reprezintă un model de bune practici în domeniu”. Adrian Oros, ministrul Agriculturii.

cod mandatar 11200025, comandat de PNL Bacău

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC GERMANIA

Marius Hanganu, Faire Mobilität Nürnberg: «Foarte mulți români apelează la noi cu probleme legate de neplata salariilor și concedieri ilegale»

wc curte1

România, 2020: un sfert din populaţia ţării are toaleta în curte