Sari la conținut

Președintele Germaniei: „Războiul lui Putin nu este doar împotriva Ucrainei, ci și împotriva ”unității Europei”

Etichete:
25/07/2022 10:03 - ACTUALIZAT 25/07/2022 10:03

Război Ucraina – Preşedintele german spune că Putin duce „un război împotriva unităţii Europei”. Războiul pe care preşedintele rus Vladimir Putin îl duce împotriva Ucrainei este şi „un război împotriva unităţii Europei”, a denunţat duminică preşedintele Frank-Walter Steinmeier.

Preşedintele german Putin război împotriva Europei

„Războiul pe care Putin îl duce împotriva Ucrainei este şi un război împotriva unităţii Europei. Nu trebuie să ne lăsăm divizaţi, nu trebuie să lăsăm să fie distrusă marea operă a unei Europe unite pe care noi am început-o într-un mod atât de promiţător”, a declarat el într-un discurs la Paderborn (vestul ţării), potrivit Reuters.

>>> Se anunţă un nou val de migraţie la graniţele Europei. „O foamete catastrofală va exploda în următorii doi an”

„Acest război nu priveşte doar teritoriul Ucrainei, el afectează fundamentul dublu comun al valorilor noastre şi al ordinii noastre paşnice„, a adăugat el.

Dar a apăra aceste valori şi a te pune garantul lor înseamnă de asemenea să fii pregătit „să accepţi inconveniente sensibile”, a subliniat preşedintele german, fără a da mai multe detalii despre inconvenientele respective.

„Suntem pregătiţi pentru aceasta? Ne confruntăm toţi cu această întrebare – astăzi şi în zilele, săptămânile şi lunile care urmează”, a afirmat el.

>>> Criza gazelor în Germania: Industrii întregi s-ar putea prăbuși, avertizează sindicatele

Continuați să citiți în Ziarul Românesc