După aproape șapte ani de când s-a stabilit în Germania, alături de parinții ei, Anisia Ribu (27 de ani), o tânăra originară din Mangalia, și-a îndeplinit un vis mai vechi: acela de a călători prin lumea întreagă. Singură. Doar cu un ruscsac cu o capacitate de 40 de litri, care, la plecare (aprilie 2018), era burdușit cu haine, iar la intoarcere (aprilie 2019), aproape gol, cântărind mai puțin decât un bagaj de mână pentru un city-break.
“Am învățat că nu ai nevoie de multe lucruri să fii fericit. Mi-aduc aminte când eram mică și nu ne permiteam să mergem mai nicăieri. Vedeam lumea doar la televizor, pe Discovery. Și mi-am spus atunci: Va veni vremea când voi vedea lumea întreagă! Iar o bună parte din ea am văzut-o. Restul urmează…“, e convinsă Anisia, întoarsă recent din cea mai tare experiență a vieții ei.
„Bun, așa rămâne, pe 13 iulie, ne vedem“, am stabilit la telefon. „13, cifra mea norocoasă“, completează Anisia.
Cinci continente
După discuția pe care am avut-o aproape două ore și jumătate într-un restaurant italienesc din Planegg, mi-am dat seama că eu am fost norocos să-i ascult povestea Anisiei, să mă „molipsesc“ (și să nu vreau să îmi mai treacă!) de entuziasmul cu care m-a dus, virtual ce-i drept, în călătoria ei.
Și-am tot „umblat”, ascultând o grămadă de peripeții de prin Chile, Peru, Cuba, Mexic, Columbia, Brazilia, Indonezia, Vietnam, Cambodgia, Tailanda și Australia. Adică, prin vreo patru continente. Cinci, dacă luăm în calcul și călătoriile din Spania și Portugalia.
“Sunt o învingătoare”
Avea 19 ani, în 2011, când a venit în Germania, tară în care părinții ei emigraseră cu câțiva ani înainte. Tocmai luase bacalaureatul și intenționa să se înscrie la o facultate din München.
Au urmat luni întregi de studiat intens limba germană pentru a putea atinge nivelul pentru studii universitare și a obține atestatul necesar admiterii la facultate. Misiune îndeplinită cu succes: Anisia a urmat cursurile facultății de “Management în turism”, trei ani și jumătate de studiu intens, ani care, își amintește ea, nu au fost deloc ușori.
“La început mi-a fost destul de greu. Am repetat chiar primul semestru, pentru că era practic imposibil să înțeleg toți termenii și să învăț munți de cursuri în germană. Veneam acasă de la cursuri, plângeam, dar nu am renunțat. Niciodată nu am renunțat. Sunt o învingătoare!”, zâmbește Anisia.
Pe lângă limba maternă, româna, tânăra originară din Mangalia vorbește astăzi fluent germana, engleza, spaniola și se descurcă binișor și în portugheză.
“Am sunat-o pe mama si i-am spus că rămân în Chile”
În semestrul al IV-lea al facultății, Anisia a plecat în Chile, printr-un program al universității la care studia. A stat aproape un semestru în Chile, timp în care și-a făcut noi prieteni, a vizitat și țara vecină, Peru, și și-a îmbunătățit și spaniola.
Îmi mărturisește că s-a și îndrăgostit nebunește în Chile, atât de tare încât a vrut chiar să rămână acolo.
„Am sunat-o pe mama și i-am spus că rămân în Chile. “Vino și termină-ți facultatea, copilă, că pentru asta ai muncit atât și apoi poți să te duci apoi unde vrei tu în lumea asta! Și-n Chile, dacă dragostea e atât de mare…”, a fost sfatul mamei, pe care am avut atunci înțelepciunea să îl ascult”, povestește Anisia.
“Mi-am dat demisia și am plecat în Cuba“
Primul loc de muncă al Anisiei, după absolvirea facultății, a fost la o firmă de recrutări de specialiști în finanțe, IT si alte domenii pentru societăți din Austria.
A fost o provocare inițial pentru ea, dar a simtit destul de repede că statul într-un birou, mai mereu cu telefonul la ureche, nu e tocmai ceea ce a visat. Ea își dorea foarte mult să călătorească, pe tot mapamondul, așa cum își propusese încă de când, copil fiind, decoperea lumea prin ecranul unui televizor.
“Acum câțiva ani, de Crăciun, a apărut o oportunitate să plec în Cuba și am simțit că nu trebuie să o pierd. Nu puteam să plec fără să îmi dau demisia, așa că nu am mai stat pe gânduri. Știam totuși că îmi va trebui ceva de muncă când mă voi întoarce și am trimis cred că vreo 70 de CV-uri și cereri de angajare. Iar unul dintre angajatori, cel la care sunt și acum, a acceptat să încep serviciul după ce mă întorc”, isi aminteste Anisia.
Mexic, Columbia, Brazilia. O lună, în fiecare țară
Noul ei job: Projektmanager în cadrul grupului BMW.
„Ideea unei călatorii de un an de zile prin întreaga lume încolțea tot mai mult în mintea mea. Am început să economisesc bani și să îmi fac planurile. Nu am planificat fiecare detaliu, recunosc, pentru că o astfel de călătorie e plină de neprevăzut”, spune tânăra în vârstă de 27 de ani.
Știa doar că primele destinatii vor fi Mexic, Columbia și Brazilia și că va sta în fiecare țară aproximativ o lună de zile. „Restul, improvizație!”, zâmbește Anisia.
„Ce-ai făcut cu serviciul?”, întreb eu. „Ai mai scris o cerere de demisie?”.
Râde. „Nu, dar aș fi făcut-o…”, vine prompt răspunsul, spunându-mi că, la aflarea planurilor ei, șeful i-a propus să suspende contractul și, la întoarcere, să revină pe același post.
“Am plecat pe 19 aprilie 2018 și chiar la primul zbor, la transfer, s-a anulat avionul spre Mexic. Ghinion?! Nu aș spune. Am fost cazați la un hotel de cinci stele și am primit și 600 de euro despăgubiri, iar a doua zi dimineață am fost îmbarcați în alt avion spre Mexic”, continuă Anisia.
Hostelurile și prietenii din toata lumea
O fată și un rucsac.
Se caza de regulă la hosteluri, în camere cu paturi suspendate, împărțite de mai multe persoane, în mare parte tineri, iar de multe ori planurile se schimbau în funcție de “colegii” de cameră. Vorbeau doar despre călătoriile lor și despre locurile minunate prin care au fost sau în care aveau de gând să ajunga. Schimbau informații, numere de telefon, erau ca o comunitate mare de prieteni, chiar daca se știau de o zi-două sau chiar de câteva ore.
“Unii aveau planificate diferite excursii și mă întrebau: Vii cu noi? Hai! Am cunoscut chiar o femeie în vârstă de 80 de ani, care călătorea cu rucsacul în spate. Fabulos”, continuă Anisia.
„Mi-era frică de înălțime, dar am ajuns să sar cu parașuta”
Din Mexic, a plecat în Columbia, unde s-a infestat cu paraziți, iar săptămâni bune a avut probleme de sănătate. Cu toate astea, îmi mărturisește, nu s-a gândit vreo clipă să renunțe la drumul ei. Următoarea destinație: Brazilia, după care Portugalia, Spania, o scurtă întoarcere de câteva zile la München, urmată de o nouă îmbarcare în avion, spre Indonezia, poposind mai multe săptămâni în Java si în Bali. Apoi, pasaportul Anisiei a primit vize de intrare și în Vietnam, Cambogia, Australia și Tailanda.
Au fost incredibil de multe trăiri unice, intense, de revelații, de lacrimi, și de bucurie și de tristețe, de amintiri care nu se pot uita. De provocări, de depășirea unor limite pe care altă dată le credea de neatins.
Anisia: “ Să-ți dau doar un exemplu: mie mi-era frică de înălțime. Și ce frică! Ei, am sărit mai întâi de la cinci metri inaltime într-un lac subteran, în Mexic, pentru ca mai apoi, în Australia, să sar și cu parașuta”.
„Mi s-a tăiat respirația, așa o minunăție nu am văzut niciodată”
În cafeneua din Planegg în care ne-am întâlnit, timpul a trecut foarte repede. Fata cu ochi albaștri din fața mea povestea cu un entuziasm hipnotizant tot ce a trăit în această călătorie. „Zbura” practic, prin poveștile ei, dintr-o țară în alta, de pe un continent pe altul, de la deșert la ocean, transmițând totodată un sentiment de libertate, de împlinire, de griji lăsate departe, la mii de kilometri distanță.
Nu reușeam să iau notițe fără să o întrerup, așa că am lăsat pixul jos. Reportofonul, însă, era pornit.
–Cele mai frumoase locuri pe care le-ai văzut? Trei exemple.
Anisia: „E foarte greu să fac o clasificare, să știi, pentru că am văzut multe locuri incredibil de frumoase. O să îți spun primele trei care îmi apar în minte.
În iulie, anul trecut, eram în parcul național Lencois de Maranhenses din Brazilia. Arată precum un deșert, cu dune de nisip, auzisem de el și văzusem fotografii pe Google. Cu o noapte înainte să ajung acolo nici n-am putut să dorm de fericire că voi vedea în sfârșit acel loc minunat. Am mers, de la hotel, într-un jeep, în jur de 2 ore prin sate și prin păduri.
Când am ajuns, am coborât, dar nu vedeam nici un deșert și nimic precum în pozele de pe internet. Apoi am aflat că trebuie să urcăm pe o dună de nisip, cea mai înaltă pe care am văzut-o vreodată, să mergem pe un nisip mai fin ca făina, la 50 de grade, fără pălarie, că o uitasem de emoții la hotel.
Ajunsă sus, pe duna de nisip, mi s-a tăiat respirația, așa o minunăție nu am văzut niciodată: Un cer perfect albastru, dune de nisip cât poți să vezi cu ochii și mici oaze cu apă de nuanță turcoaz peste tot. Am petrecut acea zi alergând pe dune de nisip, făcând baie în apa rece, cristalină, înnotând cu pestișorii și urmărind un spectaculos apus de soare”
Pe plaja cu cel mai alb nisip din lume, în Australia
Anisia: „Amintiri extraordinar de frumoase îmi vin acum în minte și din Australia, de la Whiteheaven Beach, considerată cea de-a doua cea mai frumoasă plajă din lume, cu nisipul cel mai alb. Am făcut un sailing tour de 3 zile în care am văzut diferite insule și plaje, printre care și Whitehaven Beach. Nu pot exprima în cuvinte sentimentul pe care îl ai când te uiți la acea panoramă. Sau când am coborât pe plajă dupa ce s-a retras mareea și au rămas peste tot urmele de la pisicile de mare sau când printre picioarele noastre vedeai lemon sharks (n.r.-”rechinii de lămâie”)“.
Tam Coc. Vietnam
Anisia: „Un alt loc foarte impresionant a fost TAM COC în Vietnam. Am făcut o excursie cu barca, cu 3 prieteni și o vietnameză care ne-a dus pe râu și ne-a arătat din mai multe unghiuri acele minunății naturale. I se mai spune și Halong Bay de uscat. Chiar dacă Halong Bay e cel mai cunoscut loc din Vietnam, mie mi-a plăcut Tam Coc mult mai mult”.
–Care au fost cele mai intense trăiri experimentate în această călătorie a ta?
Anisia: „Am încercat să trăiesc în fiecare zi cât se poate de intens. Au fost trăiri intense, și pozitive și negative. Să-ți dau un exemplu din experiențele mai puțin fericite: când m-am îmbolnăvit cu paraziți în Columbia și am avut probleme de sănătate aproape o lună de zile. Am simțit că nu o să îmi mai treacă niciodată.
Când mi-am luxat amândouă gleznele în Portugalia pentru ca trei luni mai târziu să îmi rup ligamentele la un picior și să ajung în scaun cu rotile pe toată perioada Crăciunului. Intense au fost și cele patru luni în care am călătorit alături de un american de care m-am îndrăgostit și de care, într-un final, despre care știam că va veni, mi-a fost foarte greu să mă despart. Pentru că drumurile noastre se despărțeau.
Toate, cu bune, cu rele, fac parte din experiența mea și nu aș schimba nimic. Dacă aș putea m-aș întoarce în timp doar că să retraiesc acele momente și mai intens și constient. Pentru că orice în viață trece. Și bun și rău”
„10 zile nu am vorbit deloc și am meditat”
Anisia: „Intense au fost și cele două luni petrecute în Bali, acolo unde pot spune că am descoperit spiritualitatea. Am făcut meditații, yoga, ecstatic dance si sound healing timp de 2 luni, în fiecare zi. A fost un întreg “AHA! Moment” prin care mi s-a deschis o altă perspectivă a realității, o altă viziune despre lume.
Am făcut un curs de Vipassana, 10 zile de tăcere și 11 ore de meditație pe zi, făra a avea voie să vorbesc. A fost foarte intens. Mi-am depășit limitele, pentru că mulți vestici nu reușesc să ducă la capăt acest curs”.
– Te simți diferită față de Anisia, cea de dinaintea acestei călătorii prin lume?
„Mult diferită. Mi-am dat seama că nu îmi trebuie multe lucruri pentru a fi fericită. Am învățat că în viață nu ești victima întâmplărilor. Tu creezi și ai creat absolut tot în viața ta. Și mă simt mai bogată. Mult mai bogată. Spiritual, evident“
– Cu ce ești mai „bogată” acum?
Anisia: „Cu experiențele pe care nu poate să mi le ia nimeni. Cu oamenii și prietenii care au venit, au rămas sau au plecat din viața mea. Cu toate învățăturile primite. Pot spune că înteleg viața cu totul altfel. Mă bucur mult mai mult de tot ce mi se întâmplă. Majoritatea oamenilor în societatea noastră au fost programați de mici copii să le fie frică, să se simtă că nu sunt îndeajuns de buni pentru job, pentru partener, pentru a rezolva probleme.
Am prins curaj să mă despart de programele care mi s-au implementat de mică, de către părinti, prieteni, societate. Am învățat să mă apreciez mai mult, să nu mă mai învinovățesc. Sunt perfectă, așa cum sunt”
„Dans cu viața”
Anisia: „Fiecare moment din această călătorie m-a îmbogățit. Pentru că am fost liberă. Liberă să mă duc unde vreau, să mă înconjor de oamenii cu care rezonez, să zic ce vreau. Asta e pentru mine libertate. Să îmi urmez drumul inimii, fără frică.
Am sărit din avion în Australia, am înnotat cu plancton în Mexic și India (n.r. -acele microorganisme acvatice care luminează în apă), am mers pe urmele culturii Maya în Mexic, am dansat cu localnicii la petreceri tradiționale braziliene, am trăit alături de băștinașii unui trib….
Toate cursurile de Vipassana, Tantra sau Yin Yoga, toate festivalurile la care am participat, fiecare masă a fost ca un „foodgasm“ în Asia, toți oamenii cu care am stat de vorbă până tarziu în noapte, pentru ca a doua zi să ne luăm rămas bun, toate serile în care am dansat până mi s-au rupt papucii. Toate momentele acestea au fost ca un dans cu viața“.
Orașul Anisiei
Îmi povestește că și-ar crea propriul ei oraș dacă ar putea.
„Cum ar arăta?”, sunt evident curios
Răspunsul vine prompt: „Aș aduce în orașul ăsta al meu mâncarea și oamenii prietenoși din Tailanda, dansurile și abilitatea de dansatori a brazilienilor, spaniola melodioasă care se vorbește în Columbia, spiritualitatea și comunitatea din Bali și nu în cele din urmă peisajele din Australia”
Viața, precum o vacanta
Am apucat să vorbim și despre planurile ei de viitor: „Să călătoresc, clar”, râde, spunându-mi că peste câteva luni, în octombrie, va pleaca iar. O vacanță scurtă, de data aceasta, în Ibiza.
Are în plan însă să continue să descopere lumea: „Planul meu este să îmi creez o viață în care să pot să lucrez de oriunde, fără un șef de la care trebuie să „cerșesc“ vacanță. Vreau să lucrez și să călătoresc“.
În trenul care mă ducea spre München, ma gandeam la planul Anisiei. Mulți l-ar considera irealizabil, imposibil, pueril poate. Ea, însă, nu. E visul ei!
Mărturisesc că și eu cred că-i va reusi. Anisia a învățat să se bucure de viață. A învățat că nu îți trebuie multe lucruri să fii fericit. Să fii liber, până la urmă.
Pare al naibii de banal, însa învățatul ăsta e al dracului de greu. Și o spune unul căruia i-a luat aproape două săptămâni să scrie reportajul ăsta, în timpul prea puținelor ore libere între turele de la serviciu.
Sergiu RUSU/ München