Poliția germană a oprit microbuzul sâmbătă, 13 octombrie, pe autostrada A7 lângă Soltau, Saxonia Inferioară. La bord se aflau 18 persoane deși vehiculul Mercedes Sprinter ar fi trebuit să transporte maxim nouă.
Microbuzul supraîncărcat a fost oprit pentru control în timp ce se îndrepta către Hamburg. Potrivit poliției, controlul a fost efectuat după ce a fost primită o informație privind ilegalitatea.
În vehiculul înmatriculat în România, pe lângă cele 18 persoane, femei și bărbați, se aflau și o mulțime de bagaje.
Nouă dintre pasageri au fost obligați să coboare și să-și continue călătoria cu alte mijloace de transport. Agenții au permis șoferului microbuzului să plece cu numai nouă persoane la bord.
ATENȚIE la călătoriile ilegale, polițiștii germani opresc microbuze în trafic și aplică sancțiuni