Sari la conținut

Plan pentru reducerea deșeurilor din plastic în Germania

Etichete:
26/11/2018 15:53 - ACTUALIZAT 10/06/2019 14:13

Ministrul german al mediului, Svenja Schulze, a prezentat un plan în cinci puncte pentru reducerea deşeurilor din plastic, una dintre măsurile propuse fiind construirea mai multor fântâni publice, informează dpa, citată de Agerpres.

„În oraşe ar trebui să existe peste tot fântâni accesibile pentru umplerea sticlelor cu apă”, a spus aceasta luni, cu ocazia prezentării planului la Berlin.

Urmând modelul de succes al iniţiativelor privind scăderea folosirii pungilor din plastic, ministrul doreşte ca magazinele să reducă ambalajele nenecesare din plastic, precum cele pentru fructe şi legume.

Schulze nu intenţionează să oblige magazinele să opereze astfel de modificări, optând în schimb pentru implicarea voluntară din partea celor care face parte din industrie.

Unele lanţuri de supermarketuri au început să reducă deja deşeurile din plastic prin iniţiative proprii şi programe de test.

Planul are legătură, parţial, cu noua legislaţie germană referitoare la ambalaje, care intră în vigoare din ianuarie. Normele includ etichetarea clară a sticlelor de unică folosinţă şi a celor refolosibile care pot intra în programe de reciclare, taxe mai mici pentru producătorii de ambalaje reciclabile şi creşterea cantităţii de materiale reciclabile.

Schulze doreşte, de asemenea, creşterea cererii pentru materiale reciclabile în lanţul de producţie şi încurajarea guvernului federal, dar şi al celor locale să folosească mai multe produse reciclabile.

Reguli inedite la Hamburg: interzisă berea în ambalaje de plastic și cafeaua în capsule

Continuați să citiți în Ziarul Românesc