Sari la conținut

Peste 500 de români, alături de boxerul Alex Gabroveanu, de 1 decembrie, în gala de la Rastatt

03/12/2018 11:19

Românul și-a învins fără drept de apel adversarul la super grea, un turc cu o experiență de peste 50 de meciuri, aproape 30 câștigate înainte de limită.

Alexandru Gabroveanu, boxerul român din Karlsruhe, a reușit să obțină chiar de 1 decembrie, de Ziua Națională a României, o nouă centură în Germania, după ce a învins fără drept de apel în meciul programat în cadrul galei “The One –Night of the Champions”, care a avut loc în orașul german Rastatt, în joc fiind  titlul continental WBF.

Susținut din colțul ringului de antrenorul său, maestrul Valentin Silaghi, boxerul român de categorie grea a avut nevoie doar de câteva zeci de secunde pentru a încheia conturile cu adversarul său, în uralele a peste 500 de români care au venit din țară, dar și din Germania, pentru a-l susține pe Alex Gabroveanu.

În sala de 2000 de locuri în care s-a desfășurat gala (Altrheinhalle), românii au dominat categoric atmosfera, imnul țării noastre fiind cântat la unison de cele câteva sute de conaționali.

I-a rupt mandibul adversarului

Adversarul lui Alex Gabroveanu nu a fost în cele din urmă Danny Williams, boxerul londonez cu aprope 40 de lupte câștigate prin KO (n.r. -knockout), printre “victimele” căruia s-a numărat în 2004, la Louisville, Kentucky, și legendarul Mike Tyson.

Williams, sportivul care s-a luptat în urmă cu mai mulți ani și cu Vitali Klitschko (meci câștigat de ucrainean după 8 runde) a anunțat prin managerii săi, nu cu mult timp înainte de desfășurarea galei de la Rastatt, că nu se mai poate lupta cu Alexandru Gabroveanu, din cauza unor probleme de sănătate apărute în ultimele săptămâni.

În locul boxerului englez, în lupta pentru titlul continental WBF a fost trimis un pugilist turc, Ozkan Cetynkaya, un sportiv stabilit în Germania, cu o experiență bogată, peste 50 de meciuri de box, din care aproape 30 câștigate înainte de limită.

Turcul a început meciul în forță, aruncând mai multe croșee în direcția românului, lovituri oprite însă în garda lui Gabroveanu, care, secondat din colțul ringului de maestrul Valentin Silaghi, a preferat să-și tatoneze adversarul, pentru ca ușor ușor să dea drumul directelor și croșeelor și să domine categoric partida. Turcului nu i-a mai rămas de făcut decât să încerce să se apere de loviturile năprasnice trimise de Gabroveanu, boxerul originar din Turcia, fiind numărat de arbitru chiar din prima repriză. După altă serie de pumni trimisă de boxerul român, turcul și echipa sa au anunțat că abandonează lupta. Motivul: o fractură de mandibulă a sportului turc, Ozkan Cetynkaya.

A fost momentul când cei peste 500 de români din sală au explodat, câteva zeci intrând pur și simplu în ring pentru a-l felicita pe Alex Gabroveanu, care avea deja pe umeri tricolorul României.

“Această victorie v-o datorez vouă, românilor”

“Am învins prin abandonul adversarului în prima rundă , după ce i s-a rupt maxilarul. Îi transmit însănătoșire grabnică și mult succes pe viitor. Vreau să mulțumesc din suflet românilor care au fost prezenți în sală, dar și celor care m-au susținut prin mesaje sau telefoane. Vreau și țin să le mulțumesc în mod special și sponsorilor care au fost alături de mine și sper să reușim împreună să obținem noi centuri pentru boxul românesc. Această victorie v-o datorez vouă, românilor, și trebuie să arătăm că suntem uniți și la bine si la greu. Pentru că împreună suntem o putere, să nu uitați asta! La mulți ani, România, la mulți ani, dragi români!”, a transmit imediat după meci Alex Gabroveanu.

Victoria de la Rastatt este cea cea de-a 12-a din palmaresul boxerului român, din tot atâtea partide dispurate (12 meciuri de box la profesioniști, 11 încheiate prin knockout).

Centura obținută în gala The One –Night of the Champions i se alătură celei de campion eurpean la super grea, versiunea GBU, câștigată de Alex Gabroveanu în septembrie 2017.

Sergiu RUSU, München

Alex „Grau“ Gabroveanu, boxerul român din Karlsruhe care are şansa să lupte pentru titlul mondial la super grea

Un român, muncitor în construcții în Germania, va lupta la Rio pentru aurul olimpic

Continuați să citiți în Ziarul Românesc