Germania se aşteaptă ca mai mult de 100 de copii ai cetăţenilor care au plecat în Irak şi Siria pentru a se alătura grupului terorist Statul Islamic (SI) să revină în ţară, relatează luni dpa.
La o întrebare adresată de blocul parlamentar al Verzilor, guvernul a declarat că are informaţii potrivit cărora numeroşi minori sunt aşteptaţi să revină în ţară, ‘majoritatea putând fi bebeluşi sau copii mici’, a informat luni ziarul Die Welt.
Expertul Irene Mihalic din grupul Verzilor a criticat răspunsul ca fiind inadecvat, spunând că guvernul federal se bazează pe informaţii vagi în loc să încerce să obţină fapte solide. Mihalic a afirmat că sunt necesare informaţii întemeiate astfel încât reintegrarea copiilor în societate să se poată realiza cu succes şi că o reţea de prevenţie la nivel naţional ar trebui stabilită.
Pierderile importante de teritorii suferite de Statul Islamic în Irak şi Siria au determinat revenirea unora dintre familiile combatanţilor grupului în Germania.
Din cele 950 de persoane care au părăsit Germania pentru a merge în Siria şi Irak pentru a lupta alături de SI, aproximativ o treime s-au întors, în timp ce se bănuieşte că mulţi ar fi murit. Germania este obligată să accepte intrarea în ţară a celor care deţin cetăţenie germană.
O revenire semnificativă a foştilor luptători nu a avut loc încă loc, a declarat luna trecută Hans-Georg Maassen, şeful serviciului de informaţii interne din Germania (BfV), care a adăugat că numărul femeilor, a tinerilor şi a copiilor care s-au întors a fost semnificativ, în condiţiile în care combatanţii SI au încercat să-şi aducă familiile în siguranţă, informează Agerpres.