Parcări mai scumpe în Germania, propunere a Asociației Germane pentru Protecția Mediului, Deutsche Umwelthilfe, care doreşte să crească semnificativ prețurile abonamentului de parcare, informează Der Spiegel.
Şoferii din Germania care îşi parchează maşinile aproape de case ar putea să plătească mult mai mult în viitor. Asociația Germană pentru Protecţia Mediului cere landurilor să mărească taxele de parcare pentru rezidenți la cel puțin 360 de euro pe an. „În multe locuri, SUV-urile uriașe pot parca în zone publice pentru câțiva cenți pe zi”, subliniază Deutsche Umwelthilfe.
Costuri de parcare în Germania. Fribourg și Tübingen, modele de urmat
Organizația de mediu consideră că reglementările în vigoare în Freiburg și Tübingen merită urmate. Freiburg plănuiește un abonament mediu de 360 euro pe an. Iar abonamentele de parcare pentru SUV-uri și pickup-uri deosebit de mari să ajungă până la 480 euro pe an. În Tübingen, taxa anuală pentru vehiculele deosebit de grele este cu 50% mai mare decât pentru mașinile mici, în valoare de 180 de euro.
>>> Conducerea pe autostradă în Germania, ce trebuie să ştii
După cum a raportat Asociația, municipalități precum Erfurt, Köln și Stuttgart aveau deja opțiunea de a percepe taxe mai mari, dar nu au ales să facă acest lucru. La jumătatea anului 2020, Bundestag și Bundesrat au abolit limita națională a taxelor pentru abonamentele de parcare pentru rezidenți, în valoare de 30,70 euro pe ani.
De atunci, statele și municipalitățile au putut reglementa taxele pentru cartierele urbane cu o lipsă semnificativă de locuri de parcare. Guvernele de stat pot adopta tarife în acest scop.
Abonamente de parcare în Germania, comparaţie cu alte țări din UE
Cu toate acestea, parcarea pentru rezidenții din Germania este încă ieftină. Multe orașe din străinătate percep în unele cazuri taxe mult mai mari. Potrivit datelor de la centrul analitic Agora Verkehrswende, un abonament de parcare pentru rezidenții din Stockholm costă în jur de 1.300 de euro pe an. „ Taxele nu sunt în concordanță cu costurile sau cu beneficiile reale”, a spus o lucrare publicată în ianuarie.
>>> Interdicții de conducere pentru camioane în Germania în mai 2022
Acordul de coaliție al SPD, al Verzilor și al Partidului Stângii prevede ca până cel târziu în 2023, tarifele pentru abonamentul de parcare pentru rezidenți să crească la 10 euro pe lună. În prezent, abonamentul de parcare costă 10,20 euro pe an.
Sursa: Der Spiegel, ZiarulRomanesc.de