Obținerea permisului auto fără a urma cursurile școlii de șoferi – Potrivit unei legi care a intrat în vigoare în august, cetățenii români dintr-o anumită categorie au posibilitatea de a se înscrie la examenul pentru obținerea permisului auto fără a urma cursurile unei școli de șoferi.
>>> Gata cu seniorii la volan? Uniunea Europeană anunță schimbări majore ale permiselor de conducere
Obținerea permisului auto fără a urma cursurile școlii de șoferi
Această excepție se aplică șoferilor care au un permis de conducere eliberat de un alt stat și care care nu poate fi preschimbat cu un permis românesc.
Conform Ministerului Afacerilor Interne (MAI), aceștia se pot înscrie la examenul auto fără a fi obligați să parcurgă cursurile unei școli de șoferi, în contrast cu prevederile anterioare ale legislației, care impuneau acest pas.
Modificarea condițiilor de restituire a permisului de conducere reținut și a celor de dobândire a permisului de conducere românesc de către șoferii care dețin permise eliberate de alte state, conținută în Ordonanța nr. 29/2023, a intrat în vigoare pe 13 august 2023.
Ordonanța prevede că cetățenii care dețin permise de conducere eliberate de alte state, dar care nu pot fi preschimbate cu permisul românesc de conducere, pot să se înscrie la examenul pentru obținerea documentului românesc fără a mai fi nevoiți să urmeze școala de șoferi, cum prevedea legislația până în prezent.
În urma obținerii permisului de conducere românesc, permisul de conducere emis în străinătate se remite autorităților din statul emitent prin grija serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, cu mențiunea că a fost obținut un nou permis de conducere în România.
>>> Permisul de conducere: Trebuie schimbat numele după căsătorie?
Alte modificări importante
De asemenea, este instituită posibilitatea ca persoanele care nu au reședință sau domiciliu în România să înmatriculeze provizoriu un vehicul, cu scopul de a-l înmatricula ulterior în altă țară. Până la aprobarea OG nr. 29/ 2023, acest lucru era permis doar cetățenilor care aveau reședința sau domiciliul în România.
O altă modificare importantă prevăzută de noua ordonanță este introducerea posibilității restituirii permisului de conducere – reținut ca urmare a constatării preliminare, în salivă, a prezenței unor substanțe din categoria celor psihoactive, în baza rezultatului analizei mostrelor biologice (probe de sânge) realizate în instituțiile medico-legale autorizate prin care s-a stabilit absența din organism a substanțelor psihoactive. „Până acum restituirea se putea face doar în baza soluției de clasare dispuse în faza urmăririi penale”, precizează MAI.
>>> Legea noilor cărți de identitate e în vigoare, află ce fac cei care nu locuiesc la adresa din buletin
Sursa: Ministerul Afacerilor Interne. ZiarulRomanesc.de