Marți seara, în jurul orei 23:45, polițiștii germani au controlat o mașină într-o parcare de pe marginea autostrăzii din Handewitt.
Autoturismul, în care călătoreau două persoane, era înmatriculat în Norvegia și sosise din Danemarca. Acestea aveau asupra lor buletine de identitate românești.
Polițiștii i-au cerut șoferiței permisul de conducere, moment în care lucrurile au luat o întorsătură neașteptată. După ce și-a căutat în poșetă permisul, românca a recunoscut că, de fapt, acesta îi fusese furat în urmă cu opt ani și că nu a mai depus nicio cerere pentru eliberarea unui permis nou, scrie focus.de.
Accident grav pe A45, în care a fost implicat un șofer român
În plus, tânăra, în vârstă de 28 de ani, a susținut că în Norvegia nu și-a permis să plătească pentru școala de șoferi, cursurile fiind foarte scumpe.
Acum, românca e suspectată că a condus autoturisme timp de opt ani de zile, fără să dețină un permis de conducere.
Berlin: Accident rutier cu o victimă, cauzat de un șofer român
Din cauza vitezei, un şofer român de 35 de ani s-a răsturnat cu camionul lângă Düsseldorf şi a murit
Taxă usturătoare pentru șoferii străini care circulă pe autostrăzile din Germania