O româncă în vârstă de 25 de ani este acuzată că a ucis cu bestialitate o pensionară în orașul german Landau (landul Renania-Palatinat), relatează platforma Mannheim24.
Jaf și crimă în Dortmund, închis pe viață și transferat într-o închisoare românească
Victima, o pensionară în vârstă de 86 de ani, a fost descoperită în 19 mai fără suflare în propriul apartament de către fiica ei. În urma efectuării autopsiei, s-a descoperit că aceasta fusese, fără dubiu, omorâtă cu sânge rece. Polițiștii au descoperit de asemenea că o poșetă a victimei a dispărut din locuință.
După o investigație care a durat două săptămâni, procurorii au reușit să identifice și făptașul – o româncă în vârstă de 25 de ani.
Autoritățile au emis atunci un mandat de arestare european. Femeia a fost în scurt timp arestată în România, unde așteaptă acum să fie predată autorităților germane.
Cercetările în acest caz continuă.
Casa ororilor: Un cuplu din Germania, acuzat că a ucis cu bestialitate cel puţin două femei
Disperat să salveze vieți, un asistent medical din Germania a ucis peste 100 de pacienți