Sari la conținut

Schimbările lunii noiembrie în Germania: Amenzi rutiere, pierdere compensații nevaccinați, trecerea la ora de iarnă

26/10/2021 13:21 - ACTUALIZAT 23/11/2023 09:13

Luna noiembrie 2021 aduce noi schimbări pentru persoanele care trăiesc în Germania. De exemplu, intră în vigoare noul catalog de amenzi pentru cei care încalcă legislația rutieră.

Noul catalog al amenzilor

Începând din 10 noiembrie, vitezomanii și cei care ignoră regulile de parcare vor scoate mai mulți bani din buzunar.  

– Șoferii care își parchează vehiculele într-o zonă cu staționarea sau parcarea interzise vor fi sancționați cu amenzi de până la 55 de euro – spre deosebire de amenda anterioară de 15 euro.

– Cei care nu formează un coridor de urgență sau chiar îl folosesc pentru a avansa mai repede cu mașina se pot aștepta la o amendă cuprinsă între 200 și 320 de euro, precum și la o interdicție de conducere de o lună.

– Utilizarea ilegală a trotuarelor, pistelor pentru biciclete și a benzilor de urgență de către vehicule va fi pedepsită cu o amendă de până la 100 de euro în loc de 25 de euro.

– Cei care depășesc cu 16-20 km/h limitele de viteză în localități vor plăti 70 de euro în loc de 35 de euro.

Mai multe detalii AICI!

Se modifică tarifele PayPal

Tarifele PayPal pentru companii vor crește din 10 noiembrie. Plățile către și dinspre Marea Britanie vor fi taxate cu 1,29%. În interiorul UE, tariful este de 0,5%, iar pentru state din afara Uniunii, 1,99 %.

Nevaccinații pierd compensațiile

Tot de luna viitoare, persoanele nevaccinate nu vor mai primi compensații pentru pierderea veniturilor în cazul în care trebuie să intre în carantină. Această decizie nu se aplică celor care din motive medicale nu se pot vaccina.

Trecerea la ora de iarnă

În noaptea de 30/31 octombrie se va trece la ora de iarnă, ceea ce înseamnă că ceasul va fi dat înapoi cu o oră. Ora de iarnă va fi în vigoare până în martie 2022.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc