Sari la conținut

Noul indicator rutier pe care îl vei vedea pe străzile din Spania: „Este vorba de adaptarea la noile situații”

07/06/2023 00:30 - ACTUALIZAT 09/10/2023 17:33
Nou indicator rutier pe străzile din Spania


Nou indicator rutier pe străzile din Spania – A sosit vremea ca și indicatoarele rutiere să se adapteze noilor realități, este justificarea pe care o dau autoritățile spaniole pentru anumite schimbări care vor avea loc foarte curând. Aceste schimbări vor fi incluse în Regulamentul de circulație actualizat.
Noutățile urmează să intre în vigoare după aprobarea unui Decret Regal întocmit de Ministerele Transporturilor și Interne și Direcția Generală Trafic (DGT). (Continuă să citești după fotografie)
>>> Semnul roșu și alb pe lămpile stradale: ce înseamnă – șoferii trebuie să îl știe pentru a evita amenda

Nou indicator rutier pe străzile din Spania – acesta este

De la ultima actualizare a indicatoarelor rutiere au trecut 18 ani. Așa că autoritățile din Spania au decis că este momentul să treacă la fapte. Doresc o semnalizare mai puternică, ușor de înțeles și în concordanță cu actuala realitate rutieră.
>>> Circuli cu odorizant agățat la oglinda retrovizoare? Aceasta este amenda în Spania

Totodată, vor să acorde o atenție deosebită noilor tipuri de vehicule. Au decis modificări subtile pentru eliminarea stereotipurilor de gen și se concentrează pe grupurile de populație mai vulnerabile, cum ar fi bătrânii. (Continuă să citești după fotografie)
>>> Cel mai bogat stat din Europa a decis transport public 100% gratuit, alte țări îi vor urma exemplul?

Noile indicatoare rutiere sunt mai clare și intuitive. Este o idee bună înlocuirea celor vechi, dar cum asta implică o investiție foarte mare, schimbările se vor face treptat.
>>> Folia de aluminiu pe balcon, cunoști acest truc? Rezolvă o mare problemă

Cum arată noul indicator rutier P-33?

Astfel, Administrația care deține o anumită parte de drum (Statul, Comunitatea Autonomă, Consiliul Local) va fi cea care decide momentul înlocuirii, în funcție de proiectele sale de întreținere, conservare și îmbunătățire.
Poate cel mai important nou indicator pe străzile din Spania se referă la apropierea unui tronson în care circulația este îngreunată frecvent de pierderea vizibilității.

Nou indicator rutier pe străzile din Spania: se numește indicatorul P-33. Are formă triunghiulară, bordura roșie și interior alb. Acum spuneam, este un indicator care avertizează asupra vizibilității mai reduse.

Rolul său este de a anunța șoferii cu privire la o parte de drum în care acțiunea de a conduce devine mai complexă. Mai exact, și spus în limbajul de specialitate, informează despre pericolul din apropierea unui tronson în care circulația este frecvent îngreunată de o pierdere notabilă a vizibilității din cauza ceții, ploii, zăpezii, fumului etc.

Alte indicatoare rutiere au de-a face cu noul tip de mobilitate – Se referă la interzicerea accesului într-o anumită zonă sau drum pentru vehicule precum trotinetele electrice.
>>> Permisul de conducere în Spania – asta trebuie să știi

Trenulețul vechi care scoate fum va fi înlocuit de imaginea unei locomotive moderne. Mai există un nou indicator care are de-a face cu identitatea de gen.
Până acum, acest indicator situat în vecinătatea școlilor sau a zonelor frecventate de copii, arăta un băiețel care ducea de mână o fetiță. Acum este fetița cea care îl duce de mână pe băiețel.
>>> De ce trebuie să pui folie de aluminiu pe routerul wifi

Sursa: neomotor.epe.es, ZiarulRomanesc.de

Continuați să citiți în Ziarul Românesc