Sari la conținut

Germania anunță un nou ajutor militar pentru Ucraina. Cel mai mare de până acum

Etichete:
13/05/2023 13:40 - ACTUALIZAT 13/05/2023 13:40
nou ajutor militar pentru Ucraina

Știri Germania – Germania a anunțat sâmbătă, 13 mai, un nou ajutor militar pentru Ucraina, cel mai mare pachet de acest fel de până acum de la invazia Rusiei, și a promis sprijin suplimentar pentru Kiev atâta timp cât este necesar.

Ajutorul militar în valoare de 2,7 miliarde de euro cuprinde 20 de vehicule de luptă pentru infanterie Marder, 30 de tancuri Leopard 1, 15 tancuri antiaeriene Gepard, 200 de drone de recunoaştere, patru sisteme antiaeriene Irid-T şi muniţia aferentă, proiectile pentru artilerie şi peste 200 de vehicule blindate de luptă şi logistice, precizează articolul citat.
>>> „Ucraina trebuie sau nu să negocieze cu Rusia pentru a încheia războiul?” – Ce au răspuns germanii

Informaţiile au fost confirmate ulterior de ministrul german al apărării, Boris Pistorius, şi de şeful statului-major ucrainean, Andri Ermak.

„Cu toţii dorim un sfârşit rapid al acestui război groaznic şi ilegal (…) Din nefericire, deocamdată nu se întrevede. De aceeea, Germania va furniza tot ajutorul posibil – atâta timp cât este nevoie”, a declarat Pistorius.

„Mulțumim aliaților noștri”, a scris Andriy Yermak, șeful de cabinet al președintelui ucrainean Volodymyr Zelenskiy, într-o postare pe Telegram în care confirmă pachetul.

Ucraina a făcut presiuni asupra aliaților săi pentru arme cu rază lungă de acțiune, avioane și muniție înainte de o contraofensivă așteptată în săptămânile sau lunile următoare. Pachetul german de sâmbătă include și 18 obuziere.
>>> Scholz: „Ucraina nu are dreptul de a folosi armele primite din Germania pentru a ataca Rusia”

Germania a fost inițial reticentă în a furniza Ucrainei arme grele pentru a o ajuta să contracareze invazia Rusiei, temându-se că ar putea escalada lupta. Dar, în ianuarie, Berlinul a fost de acord să trimită tancuri Leopard și a spus că va colabora cu aliații pentru a trimite mai multe, notează Reuters.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc