Peste 60% dintre cetăţenii germani se opun decernării Premiului Nobel pentru Pace cancelarului Angela Merkel, conform unui sondaj al Institutului Forsa, citat de Mediafax.
Potrivit cercetării, 61% dintre nemți consideră că Angela Merkel „nu este candidatul potrivit” pentru primirea Nobelului pentru Pace. Alţi 34% dintre germani sunt favorabili acordării acestei distincţii şefului Guvernului de la Berlin.
Doar în rândul alegătorilor propriului partid, Uniunea Creştin-Democrată, Angela Merkel are o majoritate favorabilă, de 54 de procente.
Sondajul a fost realizat de Institutul german Forsa, la comanda publicaţiei Handelsblatt, pe un eşantion reprezentativ de 1.002 persoane.
„Faptul că Angela Merkel nu are majoritate în rândul cetăţenilor germani se explică prin nemulţumirea faţă de politicile acesteia privind imigranţii extracomunitari”, notează Handelsblatt.
Angela Merkel ar figura printre personalităţile favorite la acordarea Premiului Nobel pentru Pace, în contextul eforturilor pentru soluţionarea conflictului separatist din estul Ucrainei şi al atitudinii deschise faţă de venirea imigranţilor din Orientul Mijlociu şi din Africa în Uniunea Europeană, situaţie care a generat disensiuni vehemente cu state europene.