Sari la conținut

Germania, a doua în rândul țărilor cu cea mai ridicată rată a ocupării forţei de muncă din UE

21/04/2021 14:28 - ACTUALIZAT 16/10/2023 17:27

Piaţa forţei de muncă din Uniunea Europeană a fost afectată semnificativ, în 2020, de impactul pandemiei de coronavirus (COVID-19), iar rata ocupării forţei de muncă la persoanele cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani s-a redus la 72,4%, în scădere cu 0,7 puncte procentuale (pp) faţă de 2019, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Cea mai ridicată rată a ocupării forţei de muncă s-a înregistrat anul trecut în Suedia (80,8%), Germania (80,1%), Olanda (80%) şi Cehia (79,7%), iar cea mai scăzută în Grecia (61,1%), Italia (62,6%), Spania (65,7%), Croaţia (66,9%), Belgia (70%) şi România (70,8%).

Opt euro pentru o oră de muncă! România are al doilea cel mai mic cost orar cu forţa de muncă din UE. Cât are Germania

Aproape toate statele membre UE au înregistrat un declin al ratei ocupării forţei de muncă între 2019 şi 2020, singurele creşteri fiind în Malta (plus 0,6 pp, la 77,4%), Polonia (plus 0,6 pp, la 73,6%) şi Croaţia (plus 0,2 pp, la 66,9%).

Între 2019 şi 2020, cel mai semnificativ declin al ratei ocupării forţei de muncă s-a înregistrat în Spania (minus 2,3 pp, la 65,7%), Irlanda (minus 1,7 pp, la 73,4%) şi Bulgaria (minus 1,6 pp, la 73,4%).

Munca în Germania, un COȘMAR pentru sezonierii români: „Am fost trataţi mai rău decât animalele”

La grupa de vârstă 20 – 64 ani, rata ocupării forţei de muncă la bărbaţi s-a situat la 78,1% în 2020, în scădere faţă de 79% în 2019, în timp ce rata ocupării forţei de muncă la femei era de 66,8%, în scădere de la 67,3%. Ca rezultat, decalajul între femei şi bărbaţi în domeniul ocupării forţei de muncă a scăzut la 11,3 pp, de la 11,7 pp în 2019.