Sari la conținut

Mugur Isărescu, colaborator al Securităţii timp de zece ani. Îi turna pe cei care aveau comentarii negative la adresa regimului comunist

Etichete:
25/06/2020 14:55 - ACTUALIZAT 04/10/2022 10:29

CNSAS susţine că guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a activat ca informator în perioada 1979-1989. Isărescu a fost colaborat al Securităţii lui Nicolae Ceaușescu, furnizând informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum comentarii negative la adresa nivelului de trai din România.

Curtea de Apel Bucuresti a făcut publică cererea prin care CNSAS solicită judecătorilor să constate că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, 71 de ani, a colaborat cu Securitatea timp de zece ani, în perioada 1979-1989.

Acesta ar fi fost recrutat de Securitate pe când era cercetător la Institutul de Economie Mondială.

În document, CNSAS a precizat că: ”Pe parcursul colaborării cu Securitatea, acesta a furnizat informații prin care se denunțau activităti potrivnice regimului totalitate comunist, precum comentarii negative la adresa nivelului de trai din România sub regimul comunist în comparație cu alte țări – notele din 16.12.1987 (…) și 05.03.1985 (…)”.

I-a „turnat” pe cei care vorbeau urât despre regimul comunist

Potrivit CNSAS, informațiile furnizate de Isărescu vizează îngrădirea dreptului la viață privată și a dreptului la libertatea cuvântului. În cele două note redactate de mână și semnate cu numele conspirativ Manole, Mugur Isărescu informa Securitatea despre comentariile negative ale unor persoane.

Într-o notă din 1987, Mugur Isărescu a scris că I.D „are răbufniri destul de dese de nemulțumire față de aspecte sociale precum transportul în comun din Drumul Taberei (acuză că îi răpește mai mult de o oră), încălzirea locuinței, aprovizionarea cu alimente, programele de televiziune. Are tendința de a face comparații cu situația din alte țări”.

Într-o altă notă, din 1985, Mugur Isărescu a notat că D.W. „a menționat în discuții dificultățile întâmpinate de membrii comunității diplomatice din București în această iarnă (în legătură cu asigurarea gazelor și căldurii). ” CNSAS arată că ”comentariile legate de nivelul de trai reprezintă atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, întrucât este de notorietate faptul ca anii ’80 au fost guvernați de o politică restrictivă în toate domeniile, inclusive în cel alimentar”.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc