Monica Rusticeanu, medic de origine română, a preluat de pe 1 martie conducerea Secției de Medicină Internă de la spitalul din Vilshofen, oraș situat la 20 de km de Passau (Bavaria Inferioară). Doctorița a preluat funcția de la Dr. Ludwig Weber care după aproape 26 de ani șef al secției va ieși la pensie.
Secția de Medicină Internă, care include și compartimentul de Endoscopie, are o capacitate de 110 paturi. Ca specialistă în Medicină Internă cu concentrare pe Gastroenterologie, Monica Rusticeanu are o vastă experiență în acest domeniu.
Pentru a ocupa această nouă funcție, s-a mutat cu familia din Elveția în districtul Passau. Doctorița și-a început cariera în Cluj-Napoca, iar recent a lucrat ca medic primar adjunct în Gastroenterologie la Spitalul Limmattal din Țara Cantoanelor.
Anterior a lucrat ca medic primar în Secția de Gastroenterologie de la Spitalul Universitar din Berna, Elveția, și ca medic primar în Secția de Medicină internă, Gastroenterologie și Endocrinologie de la Clinica Centrală din Bad Berka, Germania, conform pnp.de.