Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, unul dintre „durii” de la Berlin, susţine că alocaţiile pentru copii din Germania sunt mai mari decât salariul mediu din România, deşi realitatea arată invers, potrivit Euractiv.ro. Schauble cere şi un rol mai mare pentru Rusia în chestiunea refugiaţilor.
Alocaţiile pentru copii în Germania sunt de 190 euro lunar pentru fiecare copil, în cazul primilor doi copii, şi 221 euro lunar pentru al treilea copil. Dar Salariul mediu net era în România, în septembrie 2015, de 1697 RON lunar, conform INS (circa 370 euro).
„E nevoie de soluţii noi” pentru a corela standarde sociale şi economice cu principiile de baza ale pieţei comune, crede Schaeuble. „Dacă alocaţiile pentru copii din Germania sunt mai mari decât salariul mediu din România, atunci schimbările profunde trebuie să existe„, a declarat Wolfgang Schaeuble într-un interviu pentru FAZ, citat de Euractiv.ro.
Pentru a putea face faţă valului migraţionist, Schaeuble e de părere că Europa trebuie să contribuie mai mult la stabilizarea şi pacificarea Orientului Mijlociu. „Suntem mai afectaţi de evoluţiile din regiune decât oricare alt continent. Şi probabil nu vom reuşi să ne eschivăm de la o implicare mai mare într-o buna parte a Africii”, spune ministrul de finanţe în FAZ.
Un rol-cheie în pacificarea Siriei şi în rezolvarea cauzei crizei refugiaţilor îl atribuie Schauble Rusiei. O strategie europeană în Orientul MIjlociu şi în Africa nu poate există fără implicarea SUA, dar nici fără cea a lui Puţin. „Dacă înţeleg bine interesele de securitate ale Rusiei apropo de terorismul islamist, atunci această are mai degrabă probleme cu organizaţii sunite. De ce nu am elabora atunci o strategie comună cu Rusia pentru a nivela diferenţele dintre o coaliţie saudită sunita şi una iraniană şiită?”.