Sari la conținut

Ministrul german al Sănătății: „În Italia e prea cald, turismul nu are niciun viitor”. Mesajul care i-a deranjat pe italieni

Etichete:
24/07/2023 20:48 - ACTUALIZAT 20/10/2023 15:24


Ministrul german al Sănătății prevede sfârșitul turismului italian – Karl Lauterbach se află în centrul unor polemici în Italia, după ce a scris pe rețelele de socializare, după vacanța petrecută aici, că zăpușeala va determina sfârșitul călătoriilor în Italia. Replica ministrului italian al Turismului a venit imediat: „Între timp, el a venit aici în vacanță”.
Giorgia Meloni, anunț șoc: „Mă despart de partenerul meu”. Scandal uriaș în Italia

Ministrul german al Sănătății a publicat pe Twitter un mesaj în care decreta moartea turismului italian din cauza schimbărilor climatice. Politicianul a încercat să îndulcească cuvintele sale inițiale cu un mesaj succesiv. Imediat, italienii au replicat imediat prin vocea Ministrului Turismului, Daniela Santanche: „Oricum ne-a ales ca obiectiv turistic„.
>>> Valul de căldură africană lovește Italia: maxime de 38°C în orașe!

Ministrul german al Sănătății prevede sfârșitul turismului italian

În ciuda cuvintelor sale, Lauterbach nu a schimbat destinația sa de vacanță. Probabil căuta o confirmare pentru ipoteza sa, așa că a ajuns în Toscana și în orașul Siena, în Basilica San Francesco și apoi la Bologna, unde a apreciat mai mult clima și mai puțin istoria. „Am ajuns astăzi la Bologna, gata cu Toscana. Vremea e spectaculoasă aici. Dacă lucrurile continuă așa, aceste destinații de călătorie nu au niciun viitor pe termen lung. Schimbările climatice distrug sudul Europei”.
Apoi, sfatul de a ține bisericile deschise, pentru că sunt răcoroase precum frigiderele, și pot permite persoanelor să găsească un adăpost în timpul valurilor de căldură.
>>> Costul vieții în Spania – Ce pensie primesc spaniolii cu 30 de ani de cotizare

Ajuns la Roma, Lauterbach a văzut că situația nu era așa de îngrijorătoare. Așa că a încercat să acopere mesajul precedent cu complimente la adresa patrimoniului artistic italian.

Replica italienilor

Dar ministrul italian al Turismului nu a stat pe gânduri prea mult și a dat un răspuns rapid lui Karl Lauterbach: „Mulțumesc ministrului sănătății din Germania pentru că ne-a ales ca destinație turistică. Suntem de altfel destinația preferată de mulți conaționali de ai săi pentru vacanțe și evident îl mai așteptăm pe la noi. Suntem conștienți de schimbările climarice în curs, și care, reamintesc, nu privește numai Europa ci toată planeta. Suntem siguri că germanii vor continua să aprecieze tot mai mult vacanțele lor în Italia„.
>>> Germania vrea să împrumute siesta spaniolă – la căldură puternică, oamenii nu mai sunt eficienți

Sursa: Twitter, tgcom24, ZiarulRomanesc.de

Continuați să citiți în Ziarul Românesc