Secretarul general al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), Annegret Kramp-Karrenbauer, a fost propusă în mod oficial de filiala Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a landului din care provine, Saar, pentru a-i lua locul cancelarului Angela Merkel la şefia formaţiunii la nivel naţional, transmite dpa.
Filiala CDU din Saar, land vestic aflat la graniţele cu Franţa şi Luxemburg, a desemnat-o luni în unanimitate pe fostul premier al landului, Annegret Kramp-Karrenbauer, pentru a candida la funcţia supremă a creştin-democraţilor la viitorul congres al formaţiunii, ce va avea loc în decembrie la Hamburg.
‘Mai presus de toate, avem nevoie la conducerea guvernului federal de o personalitate care reuşeşte să integreze’, a declarat prim-ministrul landului Saar, Tobias Hans, care deţine şi şefia filialei regionale a creştin-democraţilor.
Annegret Kramp-Karrenbauer deţine ‘experienţa necesară, dar este capabilă şi să dea noi impulsuri, de pildă, în ce priveşte conţinutul programului partidului nostru’, a explicat Tobias Hans.
Supranumită ‘Merkel a Saarlandului’ sau ‘mini-Merkel’ din cauza apropierii ideologice şi de caracter cu cancelarul, Annegret Kramp-Karrenbauer este cunoscută şi sub iniţialele ‘AKK’.
Ca şi dna Merkel, ea apără o direcţie centristă pentru CDU în faţa presiunilor în creştere pentru un viraj mai pronunţat la dreapta pentru contracararea ascensiunii extremiştilor de dreapta.
Tot Merkel este cea care a desemnat-o în februarie pe Kramp-Karrenbauer pentru postul de secretar general al CDU, numărul doi în partid, răspunzând astfel criticilor interne care reclamau o înnoire la vârful formaţiunii.
Căsătorită şi mamă a trei copii, AKK este licenţiată în ştiinţe politice şi drept public, şi s-a aflat la conducerea landului Saar, cel mai mic land german, din 2011 până în octombrie 2018.
Annegret Kramp-Karrenbauer, actualul ministru al sănătăţii, Jens Spahn, şi fostul lider al grupului conservator din Bundestag, Friedrich Merz, sunt cei trei candidaţi cotaţi cu şanse la succesiunea Angelei Merkel, scrie Agerpres.
Duminică se votează în landul Hessen. Merkel ar putea primi o nouă mare lovitură