Microbuz cu 23 de persoane, accident pe A94 în Germania – Cel puțin șapte persoane au murit și mai multe au fost grav rănite într-un accident produs pe autostrada A94, în Bavaria, vineri dimineață. Printre cei morți se numără și un copil de șase ani. Microbuzul supraaglomerat a părăsit carosabilul în timp ce încerca să evite un punct de control al poliției, apoi s-a răsturnat.
► Șoferul român al unui microbuz și o pasageră, înjunghiați de un conațional pe A73 în Germania
Microbuz cu 23 de persoane, accident pe A94 în Germania
În microbuzul cu nouă locuri se aflau 23 de pasageri. Sunt sirieni și turci, iar șoferul este un apatrid din Austria. Un purtător de cuvânt al poliției a spus că un factor care a contribuit la numărul mare de răniți și decese a fost faptul că mulți nu purtau centuri de siguranță. Probabil că șoferul mașinii nu se află printre cei care și-au pierdut viața, a mai spus acesta.
Vehiculul a părăsit carosabilul în apropierea joncțiunii Ampfing/Waldkraiburg și apoi a avut loc accidentul grav, potrivit poliției. Poliția federală observase anterior microbuzul pe A94. Șoferul a accelerat apoi brusc și a scăpat vehiculul de sub control.
Numeroase servicii de urgență și pompierii au fost mobilizați la fața locului dimineață. Șoseaua în direcția Munchen a fost complet închisă. Parchetul a preluat ancheta pentru o eventuală acuzație de omor.
Joncțiunea Ampfing/Waldkraiburg se află la aproximativ 50 de kilometri de granița cu Austria. Potrivit informațiilor de la Poliția Federală și de la Poliția de Frontieră din Bavaria, numărul intrărilor neautorizate înregistrate crește de luni de zile. În urmă cu doar câteva zile, lângă Burghausen, un presupus traficant de migranți a fugit de poliția federală cu patru persoane în mașină și a provocat un accident. Doi au fost răniți grav
► Scholz anunță repatrieri fulger pentru migranți. Ce vrea să le facă moldovenilor
Ministrul de Interne al Bavariei: „Tragedie teribilă”
Având în vedere accidentul, ministrul de Interne al Bavariei, Joachim Herrmann (CSU) și-a reînnoit apelul pentru controale mai puternice la frontieră. El a vorbit despre o „tragedie teribilă” care a arătat „cât de important este să se întărească în continuare controalele imediate la frontieră pentru a opri călăuzele la graniţă”. „Comportamentul inuman al traficantului de persoane care a fost rănit în accident și care a vrut să evite să fie oprit de poliția federală doar pentru a-și salva pielea este șocant”, a spus ministrul Hermann, citat de Die Welt.