Călin Georgescu, câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale, a transmis ieri un mesaj pentru românii din diaspora. El a spus că îi așteaptă acasă, pentru a „reface țara. „Vă rog, fiți pregătiți să vă întoarceți ACASĂ, cu adevărat! Avem nevoie de voi pentru a reface țara! Avem nevoie de noi toți să fim împreună!”, a spus Călin Georgescu în primul mesaj după decizia Curții Constituționale, care a confirmat că în turul doi o va întâlni pe Elena Lasconi, președinta USR.
Citiți și: Profesor universitar atacă românii din străinătate pentru felul în care au votat: „EXTREMIȘTII din Diaspora”
Călin Georgescu, mesaj pentru românii din diaspora
Călin Georgescu, candidatul suveranist care a intrat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, și-a transmis luni seara viziunea cu privire la viitorul României, adresând un mesaj și românilor din diaspora. Într-un clip de 13 minute, pe care îl puteți viziona mai jos, Georgescu a vorbit despre resetarea clasei politice, despre nevoia de unitate națională și despre contribuția valoroasă a celor plecați peste granițe.
Citiți și: Românii din Germania l-au votat în masă pe Călin Georgescu: candidatul independent triumfă în diaspora
„Românii noștri din cealaltă Românie, de peste graniță. Vă rog, fiți pregătiți să vă întoarceți acasă cu adevărat. Avem nevoie de voi pentru a reface țara. Avem nevoie să fim împreună. Ați prins experiență la alții. Considerați că ați fost acolo pentru a aduce înapoi tot ce ați învățat bine, dar să aduceți cu voi și din tristețea și frustrarea de acolo, ca să îi învățați și pe alții că nicăieri nu este mai bine ca acasă,” a spus Georgescu, apelând la un puternic sentiment de apartenență națională.
Citiți și: Șefa POT, Anamaria Gavrilă, a lucrat în Germania. Și-a vândut apartamentul din München cu 664.000 de euro
„Familia nu ți-o alegi, ți-o dă Dumnezeu”
Călin Georgescu, mesaj pentru românii din diaspora – Candidatul independent a insistat asupra legăturilor profunde dintre românii din țară și cei din diaspora, considerând că acestea sunt parte integrantă a unei familii mai mari, a neamului românesc. Georgescu a subliniat că România are nevoie de contribuția fiecărui român, indiferent de locul unde se află.
Citiți și: Alegeri parlamentare 2024: AUR pe locul I în diaspora. Cum au votat românii în Germania
„Familia nu ți-o alegi tu, ți-o dă Dumnezeu. De aceea nu vom putea fi despărțiți de nimeni, niciodată. Neamul românesc este un legământ istoric, nu politic. În familie ne susținem unii pe alții, iar doar politica a dezbinat familia românească. Acest lucru va înceta categoric,” a afirmat acesta.
Citiți și: Tânăr din România, mesaj viral pe Reddit: „Dacă iese Călin Georgescu, plec din țară”
Călin Georgescu, mesaj pentru românii din diaspora – Un nou început pentru România
Călin Georgescu a descris alegerile parlamentare recente ca fiind „falimentul partidelor politice” și „un moment de trezire în conștiință” pentru poporul român. Potrivit acestuia, succesul electoral al unor forțe politice noi și creșterea interesului popular pentru alegeri reprezintă restartul necesar pentru a construi o țară mai unită și prosperă.
Citiți și: Alegeri parlamentare în România, Diaspora și-a ales reprezentanții: cine sunt noii deputați și senatori
„Rezultatul alegerilor parlamentare este, de fapt, rezultatul deciziilor corecte pe care românii, cu votul lor, au restartat clasa politică. Este pentru prima dată când ne creăm noi o identitate socială,” a spus Georgescu, subliniind că viitorul țării depinde de unitatea și voința cetățenilor săi.
Diaspora, cheia refacerii țării
Călin Georgescu, mesaj pentru românii din diaspora – Mesajul a fost unul clar: reîntoarcerea acasă este esențială pentru redresarea economică, socială și culturală a țării. Candidatul suveranist le-a cerut celor care trăiesc în afara granițelor să aducă cu ei experiența și cunoștințele acumulate, contribuind la reconstrucția României.
„Considerați că ați fost acolo pentru a aduce înapoi tot ce ați învățat bine. Avem nevoie de voi să ne reîntregim, să refacem România împreună. Voi sunteți o parte vitală din ceea ce putem fi ca națiune,” a adăugat Georgescu.
Georgescu și-a încheiat discursul cu un apel la armonie socială și la respingerea dezbinării politice și etnice. A insistat asupra respectului față de toți cetățenii, inclusiv față de etnicii din România, considerând că unitatea națională este baza stabilității și prosperității. „Oamenii nu sunt voturi, sunt armonie. Avem nevoie să existe armonie, nu dezbinare. România este o familie, iar dezbinarea etno-politică trebuie să înceteze,” a subliniat acesta.