Angela Merkel consideră că este necesară introducerea unor restricții mai dure înainte de Crăciun, având în vedere numărul ridicat de infectări cu noul coronavirus.
În acest moment, se vorbește prea mult despre standurile de vin fiert și prea puțin despre personalul medical care trebuie să lucreze sub presiune și cu un mare angajament în unitățile de terapie intensivă și în centrele de îngrijire medicală, a declarat Merkel luni, 7 decembrie, în cadrul unei conferințe video.
Cu măsurile luate până acum, nu se poate reduce numărul stagnant al infectărilor la un nivel suficient, a spus Merkel. „Cu principiul speranței, nu vom ajunge mai departe. Va fi o situație foarte dificilă. Cu aceste măsuri, nu vom trece peste iarnă”, a adăugat Merkel.
Astfel, Merkel a anunțat că vor avea loc discuții suplimentare cu premierul în următoarele zile.
În unele landuri, cum sunt Saxonia, Turingia și Saxonia-Anhalt și, în anumite privințe, Brandenburg, numărul infectărilor crește fără încetare, a spus Merkel, subliniind că trebuie să se ia decizii mai dure.
De asemenea, cancelarul a lăudat restricțiile introduse din 9 decembrie în Bavaria, dar și anterior în Saxonia sau Baden-Württemberg, scrie Welt.
Guvernul federal și cele ale landurilor au convenit pe 25 noiembrie că la nivel local ar trebui să se impună restricții suplimentare în regiunile cu un număr deosebit de mare de noi infectări. Cu toate acestea, nu toate landurile au implementat acest lucru până acum.